Ziua Porţilor Deschise la Staţia de Epurare a Apelor Uzate din oraşul Agnita

Operatorul Regional de Apă şi Apă Uzată S.C. „Apa Târnavei Mari” S.A. inaugurează în data de 04.12.2014, începând cu ora 11:00, Staţia de Epurare și rețelele modernizate de distribuţie a apei şi de canalizare menajeră din orașul Agnita.

Astfel, Agnita beneficiază de o Stație de Epurare a apei uzate dimensionată pentru 9.500 de locuitori echivalenți și de 8, 433 km de rețea de distribuție apă potabilă reabilitați, un rezervor de înmagazinare a apei potabile și 558 de branșamente. De asemenea, proiectul POS Mediu a făcut posibilă modernizarea sistemului de canalizare prin reabilitarea a 5,614 km de rețea și a 386 de racorduri, o stație nouă de pompare a apei uzate, extinderea cu 5, 782 km a rețelei și realizarea a 380 de noi racorduri. Lucrările de modernizare a infrastructurii cuprind și o stație de tratare nou construită la Arpășel, care va deservi locuitorii din Agnita, comuna Bîrghiș și cei de pe întreg traseul conductei de aducțiune între stația de tratare și rezervorul Agnita. Evenimentul va debuta cu o conferință de presă în Sala mare de ședințe a Primăriei Agnita, P-ța Republicii, nr. 19, și va fi urmat de inaugurarea oficială a Stației de Epurare Agnita, tăierea panglicii și turul oficial al stației, amplasate pe str. Mihai Viteazu, Prelungire, F.N. Ulterior, stația va fi vizitată de elevi ai Colegiului Tehnic „August Treboniu Laurian” și ai Școlii Gimnaziale „G. D. Teutsch” Agnita. Turul staţiei se face în grupuri organizate, vizitatorii fiind însoţiţi de reprezentanţi ai operatorului, care vor explica procesul de epurare al apelor uzate, de la intrarea în stație până la deversarea în emisar, râul Hârtibaciu.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *