Zilele Muzicii Româno-Americane se mută pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu

Pentru prima dată în cei 17 ani de viaţă ai festivalului Zilele Muzicii Româno-Americane, spaţiul de desfăşurare al evenimentului nu va mai fi Piaţa Mare, ci Strada Cetăţii, cunoascută şi ca Cea mai frumoasă stradă din Sibiu. Astfel Strada Cetăţii va fi dedicată, în perioada 1-5 iulie, găzduirii evenimentului muzical organizat de Filarmonica de Stat Sibiu.

În programul festivalului sunt incluse cele mai iubite turnee muzicale româneşti,” Pianul Călător” – susţinut de celebrul pianist Horia Mihail, „O harpă de poveste”, sau „Orgile României”, aceste din urmă desfășurându-se la Biserica Franciscană – prima şcoală de orgă din lume.

Pentru că trăim solidari cu alte instituţii din domeniul artei spectacolelor din Sibiu, în cadrul festivalului vom regăsi un moment de dans suştinut  de Teatrul de Balet din Sibiu, acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii, cea care va interpreta „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, compoziţia care se menţine de 300 de ani în topul preferinţelor publicului meloman. Orchestra, bucuroasă de reîntâlnirea cu spectatorii, va fi condusă de Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naţionale din Bucureşti, cu contribuţia solistică a violoncelistului Răzvan Suma,într-un concert programat în 4 iulie.

O combinaţie inedită între muzica simfonică şi spiritul urban al noii generaţii își va face loc în program duminică 5 iulie, pe Esplanada Sălii Thalia, când spectatorii vor putea asista la un concert Ska-Punk -Reggae al celor de la Suburbia 11.

Ne-am dorit să ne adaptăm cât mai bine unui moment de restricţii sociale, dar şi să oferim ceva din bucuria spectacolelor cu care publicul sibian este atât de obişnuit”, a spus dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu. „Am încercat să construim un spectacol cât mai complex din punctul de vedere al repertoriului ales, dar şi al sincretismului cu alte arte, pornind de la un concept european,” Unitate prin diversitate”. Reamintim spectatorilor noştri că accesul publicului este limitat, iar condiţiile de distanţare socială, obligatorii. Vom învăţa să ne bucurăm în continuare de muzică şi de noua disciplină a vieţii noastre în toată Vara Filarmonicii, pe Cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, a adăugat Lupeş.

Intrarea la toate evenimentele din programul festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Program festival: http://www.filarmonicasibiu.ro/index.php/program/estivale

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *