VIDEO | Primarul Gheorghe Roman: 3 iunie este ziua Mediașului

Astăzi se împlinesc 753 de ani de la prima atestare istorică a orașului Mediaș. La ceas aniversar, primarul Gheorghe Roman a ținut să transmită un mesaj medieșenilor de pretutindeni prin intermediul rețelei de socializare Facebook. La mulți ani, Mediaș!
La mulți ani, medieșeni!

Mesajul primarului municipiului Mediaș, Gheorghe Roman cu ocazia împlinirii a 753 de ani de la prima atestare istorică a orașului nostru.La mulți ani, Mediaș!La mulți ani, medieșeni!

Gepostet von Primăria Municipiului Mediaș am Dienstag, 2. Juni 2020

Dragi medieșeni, 3 iunie este ziua Mediașului, este ziua noastră a tuturor celor care trăim în acest oraș. Tot în aceste zile se împlinesc 4 ani de când ați ales să fiu primarul Municipiului Mediaș. În acest timp am reușit să formez o echipă puternică la nivelul administrației publice locale care în urma întâlnirilor cu dumneavoastră a înțeles care sunt prioritățiile orașului. În ceas de sărbătoare urez tuturor medieșenilor, atât celor rămași acasă, cât și celor stabiliți în alte localități un sincer La Mulți Ani și multe bucurii! La Mulți Ani, Mediaș! (este mesajul primarului Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman)

Istoria Mediașului

  • Mileniul III î.e.n.
  • Neoliticul mijlociu – cele mai vechi urme de locuire a comunităţilor umane în zona Mediaşului.
  • Sec. XI-XIV-Stabilirea coloniştilor saşi pe valea Târnavei.
  • 3 Iunie 1267- prima menţiune documentară a localităţi.
  • 1283- Mediaşul apare într-un document sub denumirea de “villa Medgyes”.
  • 1289- Pomenită documentar “terra Medies” (până la 1308).
  • 1315- Regele maghiar Carol Robert de Anjou conferă locuitorilor din Mediaş, Şeica şi Biertan, toate drepturile provinciei Sibiu.
  • 1318- Privilegiu acordat saşilor din Mediaş şi Şeica Mare, privind scutirea lor la participarea la oastea regală şi la încartiruire, precum şi cu privire la impozite. Prima menţiune a scaunelor de Mediaş şi Şeica.
  • 1320- Prima menţiune documentară a unui comite de Mediaş.
  • 1356- Cel mai vechi document referitor la juzii provinciali de pe “terra Medyesch”.
  • 1359- Mediaşul este numit pentru prima dată oraş (civitas).
  • 1402- Regele Sigismund eliberează scaunele Mediaş şi Şeica de sub jurisdicţia comitelui secuilor. Prima menţiune a judelui local (villicus).
  • 1414- Prima referire documentară privind biserica “Sf. Margareta”.
  • 1438- Incursiune turcească ce devastează sudul Transilvaniei ducând la decăderea celor două scaune, Mediaş şi Şeica.
  • 1448- Primul sigiliu cunoscut al Mediaşului.
  • 1452-Menţionarea primei incinte de apărare în jurul bisericii “Sf. Margareta” (castrum).
  • 1457- Prima menţiune a breslei croitorilor şi a celei vânzătorilor de postav din Mediaş.
  • 1477- Document emis de cancelaria regelui Matei Corvin în care se menţionează necesitatea construirii unei incinte de apărare a aşezării.
  • 1487- Prima menţiune a unui spital la Mediaş.
  • 1490-1534- Se construieşte incinta fortificată, la lucrări contribuind şi locuitorii satelor din cele două scaune, Mediaş şi Şeica.
  • 1501- Existau deja 6 bresle.
  • 13 iulie 1508- este atestat târgul anual de la poalele castelului.
  • 1510- Mediaşul era locuit de 300 “hospites saxones”, 38 de jeleri, 2 ciobani şi 4 săraci.
  • 1529- Trupele lui Ioan Zapolya ocupă Mediaşul provocându-i distrugeri importante.
  • 1534- Este prins şi decapitat la Mediaş, trimisul sultanului Soliman al II-lea, Aloisio Gritti.
  • 1539-Privilegiu acordat negustorilor medieşeni privind dreptul de a târgui şi vinde liber.
  • 1550- Supraînălţarea Turnului bisericii “Sf. Margareta”.
  • 1552- Mediaşul devine sediul judelui regal al celor două scaune.
  • 1557- Prima menţiune a leprozeriei din Mediaş.
  • 1564- Mare incendiu la Mediaş.
  • 1572- Sinodul preoţilor saşi ţinut la Biserica “Sf. Margareta”, hotărăşte oficial aderarea la religia lutherană.
  • 1586- Menţionată documentar “Schola civitatis” (Şcoala oraşului).
  • 1586- Epidemie de ciumă.
  • 1588- Incendiu care duce la distrugerea a 47 de case în Str. Nouă (Gh. Doja).
  • 1588-Sigismund Bathory convoacă la Mediaş Dieta Transilvaniei pentru a aproba izgonirea iezuiţilor din ţară.
  • 1599-Dieta întrunită la Mediaş l-a ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory.
  • 1601-1604- Ani cu noi epidemii de ciumă.
  • 1603- Mediaşul este prădat de trupele principelui Moise Szekely.
  • 1605-Aşezarea este pustiită de către trupele lui Stefan Bocskay. Recunoaşterea lui Bocskay ca principe al Transilvaniei în Dieta ţinută la Mediaş (septembrie).
  • 1611- Trupele imperiale sub comanda lui Sigismund Forgach ocupă Mediaşul.
    – Ulterior oraşul este pustiit de trupele principelui Gabriel Bathory.
  • 1614- Revoltă împotriva primarului medieşean, Petrus Gotterbarmet.
  • 1615- Mediaşul numără 225 de plătitori de impozite.
  • 1633′ Epidemie de ciumă ( 800 de morţi ).
  • 1637- Rectorul Mathias Milles introduce un nou regulament şcolar.
  • 1639- Construirea unui pod peste Târnavă.
  • 1642- Existau la Mediaş 28 de bresle.
  • 1646- Ciuma răpune 800 de oameni. Alţi ani cu ciumă: 1653, 1656-1658, 1660-1661.
  • 1675- Mediaşul are 461 de plătitori de impozite şi 64 de văduve.
  • 1692- Şcoala oraşului este menţionată ca fiind plasată în partea sudică a Castelului.
  • 1698- Sunt atestate 33 de bresle la Mediaş.
  • 1705- Mediaşul este asediat (10 săptămâni) şi ocupat de către curuţi aflaţi sub comanda lui Simon Forgats.
  • 1713- Înălţarea unui local de şcoală în partea de N a Castelului.
  • 1717-1718- Epidemie de ciumă (770 de morţi).
  • 1771-1781- Activitatea tipografiei Johann Sifft la Mediaş.
  • 1803- Realizarea scării acoperite care face legătura dintre Piaţa Mare şi Castel.
  • 1816-1824- Construirea Şcolii de fete.
  • 1826- Înălţarea Bisericii române unite şi a şcolii greco-catolice din Mediaş de către episcopul Ioan Bob.
  • 1830- Mediaşul are 5413 de locuitori.
  • 1840- Înfiinţarea Asociaţiei pentru cunoaşterea Transilvaniei.
  • 1848- Înfiinţarea Asociaţiei Transilvane a Tineretului German sub preşedinţia lui Stephan Ludwig Roth.
  • 1850- Mediaşul are 5337 de locuitori.
  • 1862- Înfiinţarea Asociaţiei muzicale din Mediaş şi a Asociaţiei de economii şi împrumuturi.
  • 1863- Introducerea iluminatului public stradal.
  • 1871- DESCHIDEREA ŞCOLII AGRICOLE DIN MEDIAŞ. Îşi începe activitatea tipografia G. A. Reisenberger.
  • 1872-Inaugurarea gării din Mediaş.
  • 1873- Deschiderea Şcolii orăşeneşti de meserii.
  • 1879- Construirea unei săli de gimnastică.
  • 1880- Mediaşul are 6489 locuitori.
  • 1881- Se pun bazele fabricii de pielărie Karres din Medias.
  • 1884- Înfiinţarea Asociaţiei meseriaşilor din Mediaş (reînfiinţare 1900).
  • 1887- Peronospora distruge viile din Mediaş.
  • 1888- Deschiderea unei fabrici de postav şi textile la Mediaş.
  • 1889- Construirea unui nou local al şcolii elementare săseşti şi a bisericii reformate.
  • 1893- Înfiinţarea Cooperativei de economii şi credit. Primele legături telefonice la Mediaş. Începe să apară “Mediascher Wochenblatt” (Foaie saptamânala medieşană).
  • 1894-1895- Construirea unui local al Şcolii de stat.
  • 1895- Se pun bazele fabricii de salamuri si conserve.
  • 1900- Mediaşul are 7665 locuitori.
  • 1902-1911- Apare publicaţia lunară “Volksgesundheit” (Sănătatea populară) la Mediaş.
  • 1902- Se construieşte un spital orăşenesc cu 32 de paturi.
  • 1905- Începe să apară “Medgyesi ujsag” (Ziarul medieşan).
  • 1908- Transformarea spitalului şi marirea capacităţii la 160 de paturi. Construirea unei şcoli catolice elementare şi a unei şcoli româneşti unite.
  • 1910- Mediaşul are 8647 locuitori, din care 4464 de sex feminin şi 4183 de sex masculin.
  • 1910-1912- Construirea liceului Stephan Ludwig Roth.
  • 1911- Construirea Şcolii ortodoxe româneşti. Începutul exploatării gazului metan la Mediaş.
  • 8 ianuarie 1919- Adunarea Naţională Săsească, întrunită la Mediaş, hotărăşte aderarea saşilor din Transilvania la Marea Unire pe baza hotărârilor de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
  • 1921- Deschiderea fabricii de geamuri. Realizarea fabricii de vase emailate.
  • 1922- Se pun bazele fabricii de sticlărie Vitrometan.
  • 1924- Înfiinţarea gimnaziului de fete german din Mediaş.
  • 1930- Mediaşul are 2252 de clădiri, 3528 de familii, 15549 de locuitori, 454 de firme de comerţ si industriale înregistrate.
  • 28 iulie 1935- Sfinţirea Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail şi Gavril”.
  • 1936-1937- Construirea gimnaziului de stat mixt din Mediaş (lărgit în 1940 – 1942).
  • 1953- Arde turnul Forkas.
  • 1962- Se construieşte noul pod peste calea ferată.
  • 1963-1965- Se construieşte noua gară.
  • 1964- Mediaşul are 42000 de locuitori.
  • 1965- Se restaurează poarta Steingasser.
  • 1967- Mediaşul sărbătoreşte 700 de ani de la prima sa atestare documentară.
  • Mai 1970- mare inundaţie.
  • iulie 1975- mare inundaţie.
  • 1977- Se termină noua pasarelă între oraşul vechi si Lunca Ciorilor.
Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *