VIDEO – A fost inaugurat terenul de baschet 3×3, care poartă numele jucătorului Elemer Tordai

Terenul de baschet 3×3, situat lângă Sala Transilvania, care poartă numele regretatului baschetbalist Elemer Tordai, a fost inaugurat în prezența lui Mircea Vulcu (fostul președinte al clubului sibian de baschet CSU și totodată fostul antrenor al lui „Toci” așa cum îi spuneau cei apropiați), directorului Sălii Transilvania- Adrian Bibu, președintei Consiliului Județean Sibiu- Daniela Cîmpean, liderului galeriei lui BC CSU Sibiu și membru al Asociației „Al 6-lea Jucător”- Florin Iacob, familiei jucătorului, dar și a câtorva baschetbaliștii juniori ai cluburilor BC CSU Sibiu, respectiv CSS Sibiu.

Terenul de baschet 3×3, care poartă numele marelui baschetbalist medieșean Elemer Tordai, a fost oficial inaugurat astăzi. Pasiunea și talentul nemărginit l-au ajutat să căștige două titluri naționale în tricoul echipei CSU, motiv pentru în Sibiu există un loc de cinste dedicat acestui sportiv important al județului nostru.

Gepostet von Ziarul Star Sibian am Freitag, 24. Juli 2020

Vizibil emoționat și cu lacrimi în ochi, Mircea Vulcu, a dorit ca cei prezenți la eveniment să țină un moment de reculegere pentru Elemer Tordai, plecat mult prea devreme dintre noi. ”Toci, cred că s-ar bucura foarte tare să fie aici să vadă copiii care au fost lăsați la baschet. Prin ceea ce a făcut el pe teren și în afara terenului, a făcut ca baschetul, echipa noastră, să fie iubită și respectată în Sibiu. Din păcate, a plecat prea repede dintre noi. Probabil Dumnezeu îi ia pe cei mai buni mai repede. Vreau să le mulțumesc celor care au amenajat acest teren de baschet și celor care au fost de acord să-i dea numele lui Elemer Tordai. Este pentru prima dată în Sibiu când un complex sportiv poartă numele unuia care și-ar fi dat viața în timp ce practica acest sport. Toci, sper că ne vezi!”, a fost mesajul lui Mircea Vulcu despre Elemer Tordai, jucătorul pe care l-a antrenat și la care a ținut enorm de mult.

Terenul de baschet 3×3 trebuia să fie inaugurat în 6 aprilie, de Ziua Sportului, dar condițiile impuse de starea de urgență nu au făcut posibil acest eveniment. Managerul Sălii Transilvania și candidatul PNL la Primăria Sibiu, Adrian Bibu, a ținut să precizeze că acest eveniment nu trebuie asociat cu vreo campanie electorală. „Sper ca astăzi, Elemer Tordai să ne privească și să zâmbească la vederea inaugurării acestui teren, unde deja zeci, sute de copii au practicat baschetul. Chiar dacă acest eveniment se întâmplă într-o perioadă în care există o cursă electorală, nu vreau să îl privim așa. Acest eveniment trebuia organizat pe data de 6 aprilie, când era Ziua Sportului, dar nu a putut fi organizat atunci datorită stării de urgență. Din respect pentru familia sportivului și pentru comunitatea sibiană vreau să transmit lucrul acesta. Am stat la masă cu cei de la ”Al 6-lea Jucător”, cu cei de la CSU, Consiliul Județean, cu cei din Consiliul de Administrație, cu arhitecți și am ajuns cu toții la acest plan ca să putem face acest teren, fiind făcut cu banii comunității. Consiliul Județean, prin doamna președinte Cîmpean, are meritul că i-a direcționat spre Serviciul Public ”Sala Transilvania”. Totodată, țin să mulțumesc tuturor celor care au alergat, anul trecut, la Maratonul Sibiului pentru a strânge o parte din bani.”, a spus Adrian Bibu, managerul Sălii Transilvania.

Elemer Tordai, născut la Mediaș, la 6 mai 1971 a îmbrăcat tricoul echipei CSU Sibiu la vârsta de 18 ani, alături de care a cucerit două titluri naționale, în anii 1995 și 1999. „Toci” a fost căpitanul echipei de baschet din Sibiu și component de bază al echipei naționale, pentru care a jucat peste 100 de meciuri, fiind unul dintre cei mai buni jucători pe poziția 4 din România. A purtat tricoul cu numărul 9, care în semn de respect a fost retras și pus la loc de cinste, în vârful tribunei din Sala Transilvania. Din 2008, „unicului căpitan” i-a fost dedicat un turneu amical de baschet – Memorialul „Elemer Tordai” de la Sibiu. „Terenul acesta, pentru noi are dublă însemnătate. În primul rând, pentru că Sibiul duce o enormă lipsă de terenuri de sport. În al doilea rând, și poate este cel mai important pentru noi, poartă numele lui ”Toci”. Dacă vreți să vedeți cât de iubit este baschetul în Sibiu, puneți un panou în orice colț al străzilor și o să vedeți că, de dimineața și până seara, dacă o să îi puneți și-un bec chiar și noaptea se va juca baschet. Baschetul este foarte iubit și este păcat să nu îl ajutăm să meargă mai departe.”, a punctat Florin Iacob.

Odată cu acest eveniment a fost lansată și o imagine tridimensională a baschetbalistului Elemer Tordai, realizată de artistul ucrainian Alex Maksiov. Iar, din pânza care a acoperit expoziția se vor confecționa aproximativ 90 de tricouri pentru tinerii baschetbaliști sibieni. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 530.000 lei (preţ cu TVA inclus), fonduri alocate de Consiliul Judeţean Sibiu.

„Acest teren, la standardele pe care le vedeți, nu ar fi putut fi realizat dacă, pe lângă eforturile autorităților județene, nu ar fi venit, în plus, eforturile comunității sibiene, care vine și completează fondurile necesare realizării în această formă a acestui teren de baschet. Ideea a pornit de la directorul Sălii ”Transilvania” de a avea cât mai multe spații în care să se practice sportul. Adrian Bibu ne-a propus ca terenul să fie un omagiu adus unui iubit baschetbalist sibian, lui Elemer Tordai. Acest lucru a fost primit fără nicio ezitare din partea tuturor, mai ales că Elemer Tordai a inspirat și a impus dragostea pentru baschetul sibian în rândul multor generații. Și iată că ne inspiră și după ce nu mai este. Prin numele pe care îl poartă acest teren, prin imaginea pe care cei care vin aici o văd, inspiră și generațiile viitoare.”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *