TNRS și FITS salută organizarea evenimentului „Cercul Literar de la Sibiu – Generația recuperată. Centenare cerchiste”

Fundația Culturală Secolul 21, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, organizează, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2020, evenimentul „Cercul Literar de la Sibiu – Generația recuperată. Centenare cerchiste”, eveniment co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. În cadrul evenimentului vor avea loc trei dezbateri, difuzate on-line, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2020, de la ora 19.00, prin intermediul paginii de Facebook a MNLR, și care vor debuta cu vernisajul video-expoziției „Cercul literar: de la Sibiu la MNLR”, care valorifică documente din arhiva MNLR și din fondul Fundației Culturale Secolul 21. Materialele vor fi disponibile și pe noua platformă a MNLR: culturaindirect.ro.

„Salutăm inițiativa extraordinară a Fundației Culturale Secolul 21 și a Muzeului Național al Literaturii Române, de a omagia una dintre cele mai importante mișcări literare ale literaturii române – „Cercul Literar de la Sibiu”, al cărui lider, Radu Stanca, este patron al naționalului sibian. Sunt convins că astfel de momente pun în valoare europenismul și deschiderea pe care Cercul Literar de la Sibiu le-a manifestat de la începuturi și am fi încântați ca, pe viitor, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu să poată să găzduiască astfel de întâlniri, la nivel internațional. Totodată, zona de poezie, reprezentată nu doar prin Radu Stanca, ci și prin Ștefan Augustin Doinaș și ceilalți corifei importanți, să poată fi dezvoltată în proiecte, împreună cu naționalul din Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, pentru a continua dimensiunea europeană și internațională a Cercului Literar de la Sibiu. Vă felicităm și vă urăm succes!” Constantin Chiriac, director general Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Președinte FITS.

Programul evenimentului:

Tematica zilei de 29 iunie 2020
Manifestul Cercului Literar de la Sibiu; Cercul Literar de la Sibiu și teatrul; La final de centenar I.D. Sîrbu (2019); Centenar Radu Stanca (2020)
Invitați: Ion Vartic, critic și istoric literar, Cosmin Ciotloș, critic literar, Alina Ledeanu, director al revistei Secolul 21 și coordonator al proiectului
Moderator: Ioan Cristescu, directorul MNLR

Tematica zilei de 30 iunie 2020
Citirea și recitirea literaturii române la Cercul Literar de la Sibiu – în pregătirea centenarului I. Negoițescu (2021) – Poezia lui Eminescu; Istoria Literaturii Române de I. Negoițescu
Invitați: Carmen Mușat, critic literar, director al revistei „Observator Cultural”, Ioan Cristescu, directorul MNLR, Ion Vianu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar
Moderator: Alina Ledeanu

Tematica zilei de 1 iulie 2020
Cerchiștii sub vremuri – între opțiunea estetică și aceea socio-politică; Doinaș și lupta cu / pentru limba română. În pregătirea centenarului Ștefan Aug. Doinaș (2022)
Invitați: Gelu Ionescu, critic literar, Ioan Cristescu, directorul MNLR, Cosmin Ciotloș, critic literar
Moderator: Alina Ledeanu

„Importanța Cercului Literar de la Sibiu (CLS), creat în perioada ultimului război mondial (1943), rămâne și astăzi centrală pentru cultura română. Benefica sinteză pe care au propus-o și au realizat-o cerchiștii, între junimismul maiorescian și direcția creatoare inspirată de Sburătorul lovinescian, rămâne fără precedent în istoria literaturii române. Ea a dat o grupare literară importantă și a contribuit la formarea unor scriitori de anvergură: alături de Radu Stanca, liderul teoretic al grupării, eseist, dramaturg și teoretician al teatrului, I. Negoițescu, un critic literar extrem de original și inovator, și Ștefan Aug. Doinaș, poet de dimensiune europeană, eseist, teoretician și critic de poezie; împreună cu ei – prozatorul I. D. Sîrbu – marea revelație a anilor ’90, criticul și istoricul literar Nicolae Balotă, redat cititorilor în anii din urmă și ca autor al unei excepționale proze memorialistice; criticii Ovidiu Cotruș, Cornel Regman și Eugen Todoran, poeții și admirabilii traducători Eta Boeriu, Ioanichie Olteanu și Wolf von Aichelburg, filosoful Titus Mocanu, istoricul de artă Deliu Petroiu, Radu Enescu și alții încă.” MNLR 

 

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *