Tabăra de teatru pentru copii la Mediaș

Asociația S’artR – vient de l’âme în parteneriat cu Casa de lângă Sinagoga Mediaș invită medieșenii la tabăra de teatru de păpuși.

Organizatorii spun că membrii comunității artistice organizează de ani de zile diferite tabere pentru copii, iar experiențele și părerile pozitive i-au încurajat să continue cu proiecte de acest gen.

“Principalul scop al acestui proiect este să învățăm, dar și să ne relaxăm. Astfel, cântăm, dansăm și ne jucăm împreună, descoperim frumusețile naturii, dar și ale oamenilor din jurul nostru. Iar la final, prezentăm rezultatul celor 5 zile într-un spectacol de teatru de păpuși”, mai explică organizatorii.

Tabăra va avea loc în perioada 5 – 9 august, zilnic 10.00 – 15.30 (inclusiv masa de prânz) și este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

Programul nu necesită cunoștințe prealabile în domeniul teatrului de păpuși, iar începătorii sunt la fel de bine veniți, ca și cei cu mai multe experiențe.

Instructori: Demeter Ferenc – păpușar (Cluj Napoca) ; Wenzel-Gazdag Erzsébet – actor (Mediaș)

Informații suplimentare și înscrieri: Tel. 004/ 0758 786914 și e-mail: wgazdagerzsebet@gmail.com

Înscrierile se pot face până la data de 29 iulie 2019, în limita locurilor disponibile.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *