Summit academic european la ULBS

Klaus Iohannis a participat azi la deschiderea lucrărilor Conferinţei internaţionale „Viitorul Europei. Perspectivele evoluţiilor contemporane” aceasta fiind organizată în contextul Summitului UE din 9 mai. Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning Bucureşti.

“La aproape 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, găzduirea Summitului la SIbiu, un eveniment de prim-rang, este o onoare și în același timp, clar, o responsaibilitate pentru noi. Ca stat membru încrezător în destinul proiectului european, România are capacitatea de a contribui la consolidarea sa și va continua să acționeze în acest sens împreună sigur, cu toate celelelate state europene și împreună cu instituțiile europene.” a declarat Iohannis celor prezenţi.

Conferința Internațională are loc în perioada 8-10 mai. Ea doreşte să se înscrie în cutuma think – tank-urilor internaţionale de a dezvolta, în marja marilor summituri – NATO, UE, tematice – şi reuniuni de dezbatere la nivelul experţilor şi formatorilor de opinie. Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Patronajul Președinției Române la Consiliul Uniunii Europene.

Obiectivul evenimentului este acela de a permite dezbaterea internaţională, la nivelul oficialilor, lumii academice şi grupurilor de reflecţie în legătură cu evoluţiile curente şi procesele de referinţă ale evoluţiilor contemporane cu impact asupra continentului european, Uniunii Europene, statelor europene şi a cetăţenilor europeni. În conferinţă vor fi abordate principalele teme stringente ce desenează viitorul Europei, miezul întregii dezbateri fiind, fireşte, evoluţia Uniunii Europene.

La Conferinţă, vor fi prezenţi, ca invitaţi speciali, vorbitori de prestigiu: şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai Consiliului European, ai Comisiei Europene, ai unor think tank-uri internaționale de prestigiu, cât şi oficiali români prezenţi în cadrul Summit-ului, pentru a putea derula acest proiect la nivelul de exigenţă al unei conferinţe de top desfăşurată la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”.

Conferinţa se va desfăşura sub egida Sibiu – Capitală Universitară Europeană, proiect ce se va afla la ediţia a V-a, şi care aduce anual Sibiul în postura de centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale, oferind acces publicului larg la evenimente şi concepte de interes major pentru societate.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *