Șoferi prinși beți la volan de către polițiștii sibieni

În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au constatat 20 de infracțiuni, au reținut 63 de permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare și au aplicat 700 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 190.000 de lei. Alcoolul este una dintre principalele infracțiuni.

Sâmbătă, 11 iulie, în jurul orei 08:00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 49 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Duminică, 12 iulie, în jurul orei 04:30, pe strada Rennes din municipiul Sibiu, polițiștii Birului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Șelimbăr. Întrucât șoferul emana halenă etanolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În aceeași dimineață, în jurul orei 08:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 14 având o concentrație de 0,62 mg/lalcool pur în aerul expirat. Și de această dată s-a deschis un dosar de cercetare penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *