Sibiu Rally Romania este “electric” și în 2019

Sibiu Rally Romania, competiția de regularitate dedicată mașinilor clasice, va fi o cursă electrică și în 2019, la start fiind așteptate și modelele electrice disponibile pe piața din România, la fel ca la ediția de anul trecut.

Prima competiție dedicată mașinilor electrice din România continuă și în 2019 la Sibiu Rally Romania. După ce în 2018 la start au participat 5 echipaje cu modele BMW i3, Nissan Leaf și Renault Zoe, în 2019, la startul Sibiu Rally Romania, etapă înscrisă în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), etapă în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România (RCR) și etapă în Campionatul Regional de Raliuri de Regularitate (CEERT), sunt așteptate din nou și modelele electrice disponibile pe piața din România.

Sibiu Rally Romania devine astfel o platformă importantă de promovare a mobilității electrice, punând accent pe caracterul versatil al acestor modele atât în ceea ce privește exploatarea urbană, cât și extra-urbană, dar și pe o mobilitate cu zero emisii de noxe.

“Viitorul mobilității va fi electric, iar în cadrul primei competiții dedicată mașinilor electrice din România se poate vedea caracterul practic al acestor vehicule care pot fi exploatate atât urban, cât și extra urban fără probleme. Mi-ar plăcea să vedem cât mai multe vehicule electrice la start și sper să atragem toate mărcile care au astfel de modele în portofoliu, dar și companii care au în parcul auto modele electrice sau proprietari de astfel de mașini care vor să petreacă un weekend “electric” la Sibiu”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Ediția din acest an este programată în perioada 15 – 17 august, iar echipajele cu mașini electrice vor parcurge în total peste 360 de kilometri. Competiția începe joi la ora 19:00, 15 august, cu startul festiv din Piața Mică, urmând ca vineri echipajele “electrice” să ajungă pe drumurile din Mărginimea Sibiului.

Sâmbătă, 17 august, echipajele vor descoperi cealaltă jumătate a județului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărășan, până la Bălea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Sosirea și festivitatea de premiere sunt programate în Piața Mică din Sibiu, după 3 zile “electrice” pe cele mai frumoase drumuri din județ.

“Ne-am propus să promovăm acest tip de mobilitate în rândul unui număr cât mai mare de utilizatori și cred că o competiție de regularitate este modul perfect pentru a face asta. Am fost primii care au organizat o cursă de regularitate pentru mașini electrice în România și vom continua să promovăm acest tip de mobilitate și anul acesta, dar și la edițiile viitoare”, a mai spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Înscrierile se pot face pe site-ul www.raliulsibiului.ro!

Sibiu Rally Romania 2019 se desfășoară în perioada 15 – 17 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu. Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Festivalul dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor se desfasoara sub egida Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Retromobil Club România (RCR) și Automobil Clubul Român (ACR).

Sibiu Rally Romania 2019 este susținut de Orange.

Parteneri tehnici: Auto Italia, Tissot, vinurile Gorgandin, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, Club Liquid.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *