Secretele Egiptului Antic – prima expoziție interactivă pentru copii la Sibiu

Începând de vineri, 29 ianuarie 2016, cei mici vor descoperi Secretele Egiptului Antic chiar în Piața Mică, la Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder.

Aici are loc prima expoziție interactivă din Sibiu, parte a proiectului educațional History Hackers. Faptele istorice, obiceiurile şi personajele celebre din cultura egipteană sunt prezentate pe înțelesul copiilor și le oferă ocazia de a analiza fiecare exponat, de a recrea şi experimenta specificul acelor timpuri. Copiii se vor așeza pe tronul faraonului, vor intra în piramidă și vor descoperi la fiecare pas semnificația lucrurilor pe care le ating. Recomandată vizitatorilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani și însoțitorilor de orice vârstă, expoziția de la Sibiu își propune să dinamizeze oferta culturală educativă și să deschidă un nou capitol în formarea tinerei generații. Caracterul interactiv este principalul factor ce diferențiază proiectul de o expoziție clasică, cei mici interacționează cu exponatele, departe de dispozitivele multimedia, telefoane, tablete și calculatoare, expoziția fiind concepută exclusiv pe principiul obiectelor clasice realizate cu materiale moderne. O componentă de educație non-formală sunt și activitățile de grup: ateliere de scris cu hieroglife, mumificare, bijuterii sau amulete. Elevii au parte de experienţe de învăţare inedite, într-un spaţiu educațional special amenajat, în care vor fi descoperite treptat secretele Egiptului Antic. După ce a fost vizitată de zeci de mii de copii din Cluj, București, Iaşi și Timişoara, expoziția se oprește la Sibiu în cel mai potrivit loc din călătoria sa, Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder din Piața Mică. Aici va fi îmbogățită cu obiecte autentice egiptene din patrimoniul universal, inclusiv o mumie în vârstă de peste 2.000 de ani.
Expoziția dedicată Secretelor Egiptului Antic va fi deschisă publicului începând din 29 ianuarie, ora 14:00 și va rămâne deschisă până pe 10 aprilie 2016, putând fi vizitată în fiecare zi de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00. Proiectul realizat cu participarea consultantului științific Prof. Univ. Dr. Miron Ciho, promite celor mici o incursiune interactivă în istoria uneia dintre cele mai interesante perioade ale umanității, vremea faraonilor și a piramidelor. Biletele pentru expoziție sunt disponibile la muzeu și în rețeaua Eventim cu următoarele prețuri: 20 lei biletul pentru copii sub 14 ani și 30 de lei biletul pentru adulți. Biletul permite vizitarea și participarea la toate activitățile expoziției, cu mențiunea că suvenirurile și o parte dintre obiectele realizate în cadrul atelierelor pot fi achiziționate separat. Familiile beneficiază de oferte speciale astfel: 60 lei accesul pentru trei membri; 80 lei pentru patru persoane. Pentru grupuri de minim 10 copii un bilet va costa 15 lei, cu rezervare în avans și gratuitate pentru însoțitori. Un concept Emagic, implementat la Sibiu de C.N.M. ASTRA în colaborare cu ARTmania și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Pentru informații suplimentare accesați website-ul egipt.artmania.ro

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *