Școlile particulare din România invită Guvernul la dialog deschis

Școlile particulare din România invită Guvernul la dialog deschis și la crearea unui parteneriat constructiv pentru îmbunătățirea imediată a sistemului național de învățământ. Reprezentanții școlilor particulare au trimis o solicitare primului ministru, Ludovic Orban, cu o invitație de a crea un dialog real între aceste instituții și Guvernul României.

Acum, când învățarea online a devenit obligatorie și pentru școlile de stat, semnatarii acestei scrisori, reprezentanți ai școlilor particulare, vin cu soluții. Concret, își pun la dispoziție, în mod gratuit, resursele umane, de know-how și de infrastructură, pentru a furniza training/consiliere în vederea implementării cât mai rapide în sistemul public a învățământului online.

“Este momentul cel mai potrivit pentru a arăta contribuția școlilor particulare la inovarea în educație și la felul în care putem să ne uităm spre viitorul educației din România cu speranță. Există perioade când avem nevoie de sprijin pentru a putea deveni mai puternici împreună. Aceasta este una dintre ele: împreună pentru toți elevii din România” spune Elena Lotrean, Lider al Grupului de lucru Educație al Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Încă de la închiderea școlilor, multe dintre aceste instituții au continuat predarea online, și-au pregătit profesorii și și-au adaptat resursele ca să răspundă provocărilor învățării la distanță.

“Au trecut 40 de zile de când am fost nevoiți să suspendăm cursurile în unitățile particulare de învățământ. În această perioadă, reprezentanții școlilor împreună cu cadrele didactice au depus toate eforturile pentru a continua activitatea didactică în mediul online. Am greșit, am învățat, am îmbunătățit, ne-am adaptat noului context astfel încât elevii și preșcolarii noștri să beneficieze de continuitate, de interacțiune cu profesorii și cu colegii, să beneficieze de sprijinul nostru. Ne dorim în aceeași măsură ca în această perioadă autoritățile împreună cu reprezentanții școlilor particulare să găsească soluții pentru a asigura continuitate segmentului privat din sistemul național de învățământ preuniversitar”, spune Christian Comșa, Președintele Asociației Școlilor Particulare.

Pe 15 mai starea de urgență se încheie, însă școlile din România rămân închise. Reprezentanții școlilor particulare solicită Guvernului să ia în considerare adoptarea de urgență a unor măsuri de sprijin pentru traversarea acestei perioade în care activitatea lor rămâne limitată la mediul online.

“Încă de la începutul crizei generate de Covid-19, noi am pus la dispoziția celorlalte școli toate materialele de comunicare și planificare a învățării de la distanță. Acum oferim ateliere practice profesorilor care vor să învețe concret cum să predea online, cum să își transforme resursele, cum să comunice cu elevii lor, etc. Alături de celelalte școli particulare, ne oferim experiența și cunoașterea pentru a sprijini Ministerul Educației în dezvoltarea programului de pregătire a profesorilor pentru învățarea virtuală”, spune Diana Segărceanu, Avenor College.

 

Inițiatorii acestui demers sunt:

  • Christian Comșa, Președintele Asociației Școlilor Particulare
  • Elena Lotrean, Lider al Grupului de lucru Educație al Coaliției pentru Dezvoltarea României
  • Cătălin Viorel Nan, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP – IP)
  • Ruxandra Mercea, Transylvania College Cluj
  • Diana Segărceanu, Avenor College
  • Alina Cristiana Cîrjă, Liceul Româno-Finlandez București
  • Cristina Catană Bucă, Școala Româno-Britanică CraiovaIonica Paraschiv, Școala Româno-Britanică Suceava
  • Ornela Anghel, Școala Primară Jules Verne Brașov
  • Daniela Petre, Director Executiv al PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România
  • Oana Albu, Paradis International College

Foto: Scoala Finlandeza Sibiu

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *