Școala I.L. Caragiale din Sibiu se extinde

Primăria Municipiului Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru o nouă investiție în educație: extinderea școlii I.L. Caragiale (str. Vasile Alecsandri), unde învață peste 500 de elevi sibieni.

Primarul Astrid Fodor și Agenția de Dezvoltare Regională Centru au semnat luni, 9 septembrie contractul de finanțare din fonduri europene prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Valoarea totală a proiectului este de 12,5 milioane lei.
Extinderea se va realiza prin construcția unui nou corp de clădire în care se vor amenaja:
11 săli de clasă,
cabinete de fizică, chimie și informatică,
o sală de gimnastică cu vestiare și dușuri pentru elevi,
o sală multimedia și o bibliotecă cu sală de lectură,
o sală de mese cu oficiu și un cabinet pentru alimente,
un cabinet medical,
un cabinet pentru direcțiune, o cancelarie și o sală de ședințe
vestiare pentru angajați, un atelier mecanic, o arhivă și alte anexe.

Dotările noului corp sunt de asemenea incluse în proiect, printre acestea numărându-se mobilierul școlar, table interactive, videoproiectoare și sisteme PC.
Pentru a realiza cât mai repede această investiție, Primăria Sibiu a finalizat proiectul tehnic și a obținut autorizația de construcție astfel că, următorul pas este contractarea execuției lucrărilor propriu-zise.

Bilanțul investițiilor în educație din fonduri europene nerambursabile:
Până în prezent Primăria Sibiu a atras fonduri europene în valoare de peste 53 de milioane de lei pentru unitățile de învățământ din Sibiu pentru: eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează școlile 1, 21, Constantin Noica și Radu Selejan, extinderea școlilor Nicolae Iorga și I. L. Caragiale și construcția unei noi creșe în cartierul Țiglari.

Alte două proiecte însumând 11 milioane lei se află în etapa de contractare: construcția unei creșe în cartierul Ștrand și modernizarea internatului Colegiului Independența.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *