ROMGAZ vizează expansiunea pe pieţele internaţionale

Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a afirmat, după întâlnirea cu reprezentanţii companiei Socar, că implicarea companiei azere alături de Romgaz în cadrul unor proiecte de anvergura duce la crearea unei oportunităţi majore şi deschide drumul expansiunii Romgaz pe pieţele internaţionale.

“Intrarea în parteneriat cu o companie de talia Socar, cu perspectiva extinderii, este un lucru important pentru noi, pentru că va aduce beneficii majore nu doar Romgaz cât şi sectorului energetic şi economiei naţionale în ansamblul său. Romgaz doreşte să îşi extindă activitatea pe pietele externe, explorând noi oportunităţi şi identificând variante optime şi eficiente de expansiune cu implicaţii profitabile asupra companiei”, a afirmat Volintiru. In cadrul întâlnirii au fost aduse în discuţie, punctual, proiecte de interes comun. Mai exact, oficialii companiei azere şi-au manifestat interesul pentru explorarea şi exploatarea off-shore, în parteneriat cu Romgaz, a gazelor din Marea Neagră, dacă compania română decide să se implice în acest proiect. De asemenea, a fost menţionată posibilitatea colaborării pe proiecte ce vizează Conducta de gaze Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) şi gazoductul TransAdriatic Pipeline (TAP), a cărui procedură de finanţare de proiect prin strângerea a 3,9 miliarde euro, s-a încheiat la finalul anului trecut (decembrie 2018). Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a efectuat o vizita oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia oficialilor Socar. Aceştia au discutat, la Baku, şi despre intenţia companiei române de a colabora atât în zona on shore din Azerbaidjan cât şi în cea off- shore din Marea Carspică. „Întâlnirile vor continua în perioada următoare, pentru a concretiza cele discutate. Am indentificat inclusiv varianta de schimb de expertiză pe partea de depozitare gaze întrucât în cele două companii situaţia este similară, avem capacităţi mari de depozitare (3 mld mc) şi intenţii comune de a dezvolta această activitate în ambele ţări”, a adăugat directorul general al Romgaz.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *