Primarul Sibiului, Astrid Fodor, suspendat din funcție! Prefectul Adela Muntean a semnat ordinul

Război în plină desfășurare între Instituția Prefectului și Primăria Sibiului după ce Primarul Sibiului, Astrid Fodor a fost declarată incompatibilă de ÎCCJ. Prefectul Adela Muntean a anunțat miercuri la Antena 3 că a semnat documentul prin care se ia act de starea de incompatibilitate a primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, act care reprezintă încetarea mandatului de primar.

“Mi-a fost comunicat de catre inspecția de integritate din cadrul ANI raportul de evaluare a situației de incompabilitate a doamnei primar Astrid Fodor, rămas definitiv, motiv pentru care următorul pas din punct de vedere legal a fost de a emite ordinul prin care am constatat incetarea de drept a mandatului primarului municipiului Sibiu. Chiar astăzi am semnat acest ordin. Este un act administrativ cu caracter declarativ cu care am luat act de o situație juridică preexistentă, fiind decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Acest ordin poate fi contestat”, a declarat prefectul Adela Muntean la Antena 3.

Raportul ANI precizează că în perioada 27 septembrie 2012- 30 octombrie 2014 doamna Astrid Fodor a fost viceprimar și membru al Consiliului de Administraţie al unor școli. De acolo a pornit tot acest război al incompatibilității.

Astrid Fodor, poate ataca ordinul în termen de 10 zile iar judecătorii vor stabili dacă mențin ordinul sau dacă îl suspendă și primarul rămâne în funcție. “Ce să fac? Voi contesta ordinul emis de doamna prefect. În prima fază voi cere suspendarea lui și voi aștepta primul termen. Motivele le voi explica în contestație. Mă voi consulta cu avocatul și apoi vor fi publice”, a declarat Astrid Fodor la Antena 3.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *