Primăria Sibiu amplasează 17 plăci pe clădiri cu însemnătate în istoria Marii Uniri

Zilele acestea, câteva plăci comemorative, urmează să fie amplasate pe 17 imobile din Sibiu, care au însemnătate în istoria Marii Uniri. Acesta este un proiect dedicat Centenarului României, inițiat și finanțat de Primăria Sibiu.

“Când am decis imobilele pe care vom amplasa aceste plăci, nu am avut în vedere doar momentul zero al Marii Uniri, ci și perioada de dinainte, cea de pregătire și perioada care a urmat, până la recunoașterea Unirii la Conferința de Pace de la Paris. Într-adevăr, Marea Adunare a Unirii a avut loc la Alba Iulia, dar guvernarea s-a făcut de la Sibiu. La Sibiu a avut sediul Guvernul provizoriu – Consiliul Dirigent, la Sibiu s-au luat hotâri decisive pentru viitorul acestei țări. Deci putem spune fără a greși că Sibiul este un oraș al Unirii, iar pentru certificarea acestui fapt nu avem nevoie nici de un ordin al unui Ministru, nici de vreo hotărâre de Guvern pentru că aceste fapte sunt consemnate în cărțile de istorie și în literatura de specialitate.” a declarat Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu. Iată imobilele pe care vor fi amplasate cele 17 plăci comemorative: Sediul Bibliotecii Județene Astra, care a fost sediul Asociațiunii Transilvane pentru Literatură și Cultura Poporului Român ASTRA, unul dintre principalele organisme militante pentru educația și emanciparea românilor, clădirea de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 6 în care a funcționat Consiliul Dirigent, Guvernul provizoriu al provinciei după Marea Unire, fostul sediu al Băncii Albina (actualul sediu al Băncii Naționale a României de pe strada Mitropoliei, nr. 16) această instituție finanțând burse, școli, manuale, cărți, tipografii și lăcașuri de cult care au asigurat unitatea culturală a românilor, Casa Dőrr de pe strada Mitropoliei nr. 28 unde a locuit Albert Dorr, fost primar al Sibiului în anii Primului Război Mondial care, după Marea Unire a fost Prefect al Sibiului, Fostul sediu al Partidului Național Român de pe str. Mitropoliei, nr. 21, instrumentul de luptă a românilor pentru unire, printre liderii căruia se numără Ilie Măcelariu, Ion Rațiu, Iuliu Maniu și Octavian Goga. Palatul de Justiție de pe bulevardul Victoriei, sediul Resorturilor de Justiție, Alimentație, Comunicație și Codificare ale Consiliului Dirigent, Imobilul de pe strada Tribunei, nr. 7 în care a funcționat Resortului Cultelor și Instrucțiunii Publice a Consiliului Dirigent și sediul unionistului Vasile Goldiș, Spitalul General CF de pe strada Constatin Noica, nr. 20 unde a funcționat Resortul Ocrotirii Social, Fosta Școală de cadeți (actualmente Școala de Aplicații pentru Unități de Sprijin de Luptă General Eremia Grigorescu) strada Avrig nr. 2-4, unde au funcționat Resorturile de Finanțe și Industrie, Colegiul Național Ghe orghe Lazăr, unde a funcționat Resotul Armatei și al Siguranței Publice și Resortul Afacerilor Externe și al propagandei ziaristic, Clădirea Mitropoliei de pe strada Dealului, fostul sediul al Resortului Organizării din cadrul Consiliului Dirigent, Hotel Continental Forum, sediul Resortului Organizării din cadrul Consiliului Dirigent, Rectoratul Universității Lucian Blaga Sibiu de pe bulevardul Victoriei, unde a locuit președintele Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, Strada Avram Iancu, nr. 25 unde a locuit George Barițiu, fondatorul Astrei sibiene și al Academiei Române,Strada Avram Iancu, nr. 27, unde a funcționat Comitetul Permanent al Națiunii Române, aici locuind de-a lungul timpului și Simion Bărnuțiu, Nicolae Bălcescu, Avran Iancu și George Barițiu, Strada Mitropoliei, nr. 3, unde a locuit Ion Rațiu, unul dintre fondatorii Partidului Național Român și Strada Mitropoliei nr. 7, un veritabil sediu al revoluționarilor din 1848, unde au locuit Simion Bărnuțiu, Avram Iancu și I.C. Brătianu.

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *