Premierul luxemburghez Xavier Bettel a fost oaspetele Consiliului Judeţean Sibiu

Președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean a fost gazda prim-ministrului luxemburghez Xavier Bettel, care  a participat la ceremoniile dedicate aniversării a 10 ani de la succesul Programului Capitală Culturală Europeană.

Delegația luxemburgheză  a vizitat Muzeul ASTRA, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu.  Aici oaspeţii au degustat specialități tradiționale la Târgul de Țară și au avut ocazia să cunoască meșteșugari locali din Arpaș, însoțiți de primarul comunei, Constantin Văcariu. “Muzeul ASTRA reprezintă o punte între trecut şi viitor, un punct de întâlnire a civilizaţiilor europene, un loc în care Luxemburgul se regăseşte şi în care influenţe diverse se reunesc pentru a crea noi oportunităţi. (…) Mă bucur de viitoarele colaborări între Luxemburg şi România, dar mai ales de cele între Sibiu şi Luxemburg” a declarat prim-ministrul luxemburghez. Vizita a continuat la Biserica Evanghelică din Cisnădie, unde oaspeții luxemburghezi au fost întâmpinați de membri ai comunității săsești cu care au vorbit în idiomul luxemburghez, bucurându-se să descopere asemănări lingvistice care indică rădăcinile istorice comune. Din delegaţia oficială au mai făcut parte Lilian Zamfiroiu Ambasadorul României în Marele Ducat de Luxemburg, Christian Biever, Ambasadorul Luxemburgului în România, Daniel Plier, noul consul onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu,  precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din Luxemburg care au lucrat împreună cu echipa Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Tot în cinstea aniversării relaţiilor cu Marele Ducat de Luxemburg, Consiliul Judeţean Sibiu a organizat sâmbătă, 17 iunie, o seară românească la Hanul Tulgheş din Pădurea Dumbrava,  care s-a bucurat de prezenţa Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *