Peste 300 de polițiști și alte cadre MAI veghează organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.

În contextul alegerilor prezidențiale de duminică, 10 noiembrie, structurile teritoriale din cadrul Ministerul Afacerilor Interne au ca prioritate principală desfășurarea în condiții de siguranță publică a scrutinului la nivelul județului Sibiu.

314 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative vor asigura duminică paza și protecția celor 376 de secții de votare din județul Sibiu.

La nivelul localurilor de vot, structurile teritoriale M.A.I. au finalizat  controalele și verificările tehnice de specialitate, cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite din punct de vedere al securității și din punct de vedere al măsurilor de prevenire și de intervenție în caz de incendiu.

Ordinea publică la nivelul județului Sibiu va fi asigurată de aprox. 200 de angajați ai ministerului, iar alți 37 de specialişti vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale.

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *