O săptămână până la Turul Ciclist

Ediția a noua a Turului Ciclist al Sibiului va debuta peste o săptămână, pe 3 iulie, în Centrul istoric al orașului de pe Cibin. Competiția ardeleană, inclusă şi în acest an în Calendarul UCI la categoria 2.1, va aduna la start 21 de echipe, care vor avea parte de un traseu variat, ce oferă șanse atât sprinterilor, cât şi cățărătorilor. 
Competiția, care se va desfășura pe parcursul a cinci zile, va debuta miercuri, 3 iulie, cu tradiționalul Prolog care va străbate îngustele străduțe din Centrul istoric sibian. Joi, 4 iulie, rutierii vor porni din Sibiu într-o aventură ce va trece prin Tălmaciu, Săliște, și Ocna Sibiului, pentru ca lupta pentru victorie să se dea pe Bulevardul Victoriei, din Sibiu. Vineri, 5 iulie, Transfăgărășanul va da de furcă întregii carvane, care va străbate aproximativ 140 de kilometri înainte de a da piept cu cea mai înaltă ascensiune a Turului Sibiului. Păltinișul așteaptă să fie cucerit sâmbătă, 6 iulie, pentru ca în ultima zi, sprinterii să lupte pentru victorie în Piața Mare, după o „buclă” în jurul oraşului, ca va măsura 170 de kilometri.

România va fi reprezentată de echipa națională și de două grupări continentale: Team Novak și Giotti Victoria. Reprezentativa României îi va avea în componență pe doi dintre ce mai în formă cicliști români ai momentului: Eduard Grosu (victorie în Turul Sibiului 2017) și Serghei Țvetcov (locul 3 în 2015). De la cursa sibiană nu vor lipsi Emil Dima (Giotti Victoria), unul dintre cei mai talentați tineri cicliști români, Daniel Crista (Giotti Victoria), cel mai bun spinter din Turul Sibiului 2016, sau Eduard Novak (Team Novak), președintele Federației Române de Ciclism.

Green Day Kids: in 2 iulie in Piata Mare si in 4 iulie pe B-dul Victoriei va avea loc o noua editie a concursului Green Day Kids. Vor fi probe de indemanare printre jaloane, contratimp, teste de cultura generala si multe surprize pentru copii cu varste intre 6 si 18 ani.Inscrierile se vor face in Piata Mare in 2 iulie  incepand cu ora 18:00.
King of the Mountain:in 6 iulie de la ora 13, pe sosea dar si pe macadam, de la Curmatura Stezii la Paltinis vom afla cine e King of the Mountain 2109.Inscrierile se fac pe kingofthemountain.ro.
Biciclete Cochete: in 7 iulie de la ora 18, doamnele si domnisoarele sunt asteptate in Piata Mare la o noua editie, in care culorile predominante vor fi alb si negru.Vor fi o multime de activitati dedicate lor, inclusiv plimbarea pana in Parcul Sub Arini pentru a fi admirate pe bicicleta de cat mai multi sibieni.
Mai multe detalii despre Turul Ciclist al Sibiului puteți găsi pe site-ul oficial, ciclism.sibiu.ro și pe pagina de Facebook a competiției.

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *