O nouă ediție a Festivalului National de Folclor “Ioan Macrea”

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” se desfășoară în perioada 28 noiembrie -1 decembrie 2017, în municipiul Sibiu, reunind peste 600 de artiști din întreaga țară.

Timp de patru zile, inima culturii tradiționale bate la Sibiu, căci cântecele și dansurile populare stau în centrul Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul- Junii” Sibiu, în parteneriat cu Cercul Militar Sibiu. Junii Sibiului deschid festivalul Festivalul se deschide pe data de 28 noiembrie, cu spectacolul extraordinar „Călătorie în ritm de vers, de cânt și jocuri”, susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”. Spectacolul propune o călătorie muzical – coregrafică în zonele etnofolclorice ale României prin prezentarea unor obiceiuri caracteristice fiecărei regiuni. Astfel, călătoria începe în  Mărginimea Sibiului, unde ciobanii aprind de Sfântul Gheorghe „focul viu”. În Banat asistăm la intrarea fetei în noră, în Maramureș ne familiarizăm cu obiceiul de Sânziene, în Muntenia jucăm alături de Drăgaică, apoi culegem viile în Dobrogea, colindăm alături de bucovineni și sfârșim călătoria în șezătorile deme Târnave și în pașii învârtitelor de pe Hârtibaci. Ocaziile de joc, existente odinioară în lumea satului, sunt transpuse în scenă prin tablouri sincretice care valorifică mișcarea, muzica și literatura populară. Participă ansamblurile folclorice „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, elevi ai Școlii de Dans „Ioan Macrea” și soliștii: Robert Tîrnăveanu, Adrian Neamțu, Alina Bica, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu, Viorica Telcean, Stana Stepănescu, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru și Paul Ananie. Regia, coregrafia şi scenariul spectacolului sunt semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea. Invitați din întreaga țară În demersul de a evoca prin joc farmecul poveștilor românilor, în zilele de 29 și 30 noiembrie, pe scena festivalului vor evolua opt ansambluri folclorice, din marile regiuni etnografice ale țării: „Maria Tănase”, „Dor Transilvan”, „Ciprian Porumbescu”,„Banatul”, „Transilvania”, „Baladele Deltei”, „Timișul”, „Doina Gorjului”. Evoluțiile dansatorilor vor fi  contrapunctate de cântecele interpretate de Carmen Popovici Dumbravă, Petrică Irimic Miulescu, Adrian Stanca, Costel Atanasie, Georgeta Nichifor, Petruța Buta, Laura Feraru și Răzvan Pochina, Victorița Lăcătușul, Claudia Toropi, Georgiana Bîrsan, Maria Logan, Liliana Luchici, Mihaela Petrovici, Nicu Novac, Dumitru Teleagă, Traian Jarchila, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Liviu Dică, Aneta Șișul, Ciri Mayer, Andreea Chiseliță, Marian Gogan, Nicolae Vieru, Aurel Tămaș și Sorin Filip. Spectacol extraordinar de Ziua Națională a României De 1 Decembrie, cântecul patriotic „Noi suntem români!”  răsună în Sala Polivalentă „Transilvania”, în cadrul spectacolului folcloric extraordinar dedicat Zilei Naționale a României. Protagoniști vor fi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Orchestra „Lăutarii” din Chișinău – dirijor: Nicolae Botgros, Ansamblul „Ceata Junilor” și soliștii: Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Dumitru Teleagă, Valentin Sanfira, Nicușor Iordan, Daniel Rosalim ,Ilie Medrea, Olguța Berbec, Viorica Macovei, Alina Pinca, Alina Bîcă, Gabriel Dumitru, Nicu Mâţă, Paul Ananie, Daniel Pop, Răzvan Năstăsescu, Alexandru Brădăţan, Traian Stoiţă, Oana Tomoiagă, Stana Stepanescu, Andra Matei, Emilia Dorobanţu, Anamaria Rosa Preda, Narcisa Băleanu, Virginia Irimuş, Mădălina Mîrza, Vlăduţa Lupău. Accesul la festival Pentru spectacolele programate în zilele de 28, 29 și 30 noiembrie 2017, accesul se face pe bază de bilete: 15 lei – preț întreg, 10 lei – preț redus. Acestea pot fi achiziționate de la Sala „Transilvania”, începând cu 20 noiembrie 2017, între orele 10.00-18.00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pentru spectacolul din 1 Decembrie, dedicat Zilei Naționale a României. Accesul în Sala „Transilvania” se face între orele 14.00-14.45.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *