Nu ratați meciul de baschet dintre CSM MEDIAȘ și CSM Sighetu Marmației

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș primește vizita celor de la CSM Sighetu Marmației, într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Echipa pregătită de Mihai Popa și Dan Popa vine după un succes pe teren propriu, în fața celor de la CSM Focșani, scor 96-81. De partea cealaltă, echipa din Sighetu Marmației a cedat în fața celor de la CSM Galați, scor 65-106. De altfel, echipa din Galați a eliminat adversarul nostru de vineri din Cupa României.

Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în ediția anterioară a Ligii Naționale de Baschet Masculin, echipa noastră impunându-se cu scorul de 91-84, respectiv 74-61.

Confruntarea din Sala Sporturilor Mediaș este programată vineri, 18 octombrie, cu începere de la ora 17, intrarea fiind liberă.

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *