25.000 de măști, 4.000 de combinezoane, 1.000 de viziere și 50.000 perechi de mănuși vor ajunge la cadrele medicale

Nu mai puțin de 25.000 de măști, 4.000 de combinezoane, 1.000 de viziere și 50.000 perechi de mănuși, niște cantități pe cât de mari, pe atât de necesare au fost livrate către Crucea Roșie Sibiu, prin Compania Nationala UNIFARM. Vicepremierul României, Raluca Turcan a insistat ca cea mai mare parte a materialelor să ajungă la medicii de familie din județ pentru ca aceștia să fie echipați corespunzător în lupta împotriva răspândirii COVID-19.

„Am pregătit, astfel, 240 de pachete cu câte 100 de măști, câte trei viziere și trei combinezoane, câte trei măști reutilizabile și câte 150 de perechi de mănuși. Acestea vor ajunge la toate cele 240 de cabinete medicale de familie din județul Sibiu cu ajutorul voluntarilor noștri. Pentru măștile reutilizabile și pentru o parte din viziere le mulțumim bunilor noștri prieteni de la Fundația Comunitară Sibiu care ne-au fost alături de la început în această campanie. O alta parte din transportul de la UNIFARM a fost directionata la solicitarea doamnei vicepremier spre Spitalul de Pediatrie (1.000 combinezoane, 5.000 de masti, 15.000 perechi manusi), acolo unde cea mai mare parte dintre aceste materiale au ajuns deja la prima oră. Ne bucura mult implicarea tuturor si vom impartasi cu toti prietenii nostri de pe facebook acest sentiment indiferent de cine ni-l produce și indiferent de culoare politică. Le mulțimim pe această cale încă o dată voluntarilor inimoși veniți de pe platforma Vă ajutăm din Sibiu care ne-au ajutat cu descărcarea acestui transport generos, cu pregătirea pachetelor și livrarea acestora în tot județul dar și doamnei Daniela Cîmpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu pentru că ne-au pus la dispoziție Sala Transilvania unde ne putem desfășura activitatea umanitară în condiții optime. Este o mare bucurie pentru noi să vedem cum oameni de la cel mai înalt nivel se gândesc la noi și că ne vin alături. Chiar personal.”, transmite Raluca Morar, directorul Crucea Roșie Română Filiala Sibiu.

Pentru a susține  în continuare proiectele umanitare ale voluntarilor Crucea Roșie Română Filiala Sibiu din perioada aceasta, puteți donați în contul RO 85 RNCB 0227 0360 6293 0013.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *