Militarii au marcat 9 mai în avans

Cercul Militar Sibiu a fost, astăzi, gazda simpozionului organizat de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în colaborare cu autorităţile publice locale, Universitatea „Lucian Blaga” şi Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (Astra). Astfel, evenimentul a marcat, în avans, tripla aniversare din data de 9 mai: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Uniunii Europene şi Ziua Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În deschiderea evenimentului, domnul col.conf.univ.dr.ing. Ioan Virca, Prorectorul și locțiitorul comandantului academiei pentru cercetare stiințifică, a evidenţiat importanţa acestei zile pentru istoria ţării noastre şi a Europei. În continuare, doamna prof.univ.dr. Ioana Creţu, vicepreşedinte al Asociaţiunii Astra, a prezentat “Reflectarea Războiului de Independenţă în literatura română”, domnul col.lect.univ.dr. Florin Şperlea, redactorul şef al ziarului “Observatorul Militar”, “Semnificaţia Zilei de 9 mai 1945”, iar doamna lt.lect.univ.dr. Anamaria Sârbu comunicarea ştiinţifică intitulată “9 mai – ziua de naştere a Uniunii Europene”. Simpozionul s-a încheiat cu prezentarea comunicării „Relevanţa militară a Uniunii Europene”, realizată de către cpt.lect.univ.dr. Marius Pricopi.

Foto: Elena Andrei

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *