Mediaș | Tânăr cercetat în stare de reținere pentru 9 fapte de furt

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind principalul suspect într-un dosar instrumentat de către polițiștii de la investigații criminale Mediaș sub aspectul săvârșirii a nu mai puțin de 9 infracțiuni de furt.

În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reușit identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din auto și societate comercială. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că ar fi săvârșit 9 infracțiuni de furt calificat comise pe timpul nopții prin spargerea geamului lateral de la autovehicule precum și din societăți comerciale.

La data de 11 mai, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat cu propunerea legală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Cercetările în acest dosar sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *