Marșul pentru viață 2020 se mută în online

Marșul pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” trebuia să aibă loc în 28 martie și a fost reprogramat duminică, 17 mai, de Ziua Națională a Familiei, ca urmare a interzicerii evenimentelor publice.

„Restricțiile sunt valabile și în prezent, dar asta nu ne oprește să anunțăm, în premieră, Marșul pentru viață 2020 online, duminică, 17 mai! Vă invităm să celebrăm împreună cel mai frumos dar din lume, darul vieții, fie că sunteți din București, fie că sunteți din țară, din Republica Moldova, din nordul Bucovinei sau din diaspora!”, transmit organizatorii.

De ce susținem viața și participăm la acest marș online?

Pentru că doar dragostea, solidaritatea și sprijinul vor învinge indiferența, neîncrederea și ignoranța care apar la tot pasul și sunt contextul tragic al pierderii vieților atâtor copii și al afectării profunde a atâtor părinți și mai ales a femeilor.

Solidaritatea unește oamenii cu convingeri pro-viață și ajută mesajul pro-viață să ajungă mai departe. Dragostea schimbă inimile și inspiră oamenii să se implice concret așa cum pot: unii ajută punctual femei în criză de sarcină, alții deschid sau ajută organizații și centre de sprijin, iar sprijinul oferit salvează vieți și conștiințe.

 

Te privește și pe tine?

DA! Nu trebuie să fii expert în microbiologie pentru a înțelege de ce merită să susții viața!

În primul rând, mama ta, părinții tăi au ales viața pentru tine, așa că ai o infinitate de motive să fii recunoscător că te-ai născut și să-i ajuți și pe alții să se nască!

ÎN PLUS:

  • Dacă ai trecut printr-o criză de sarcină, știi cum e să fii lipsit(ă) de sprijin și de opțiuni și e firesc să-ți dorești ca alte femei să primească sprijinul de care au nevoie pentru a depăși criza!
  • Dacă ești părinte al unui copil care a fost diagnosticat cu o afecțiune în timpul sarcinii, știi cât de mare e presiunea socială a avortului și e firesc să-i sprijini pe alți părinți care se confruntă cu situații similare!
  • Dacă ai pierdut un copil în timpul sarcinii sau la naștere și ai văzut cât de greu e înțeleasă această dramă de către cei din jur, îți poți găsi mângâiere ajutând părinți care trăiesc aceeași durere!
  • Dacă ai o familie numeroasă, știi cât de greu e să depășești întrebările incomode și privirile uneori pline de reproș că ai ales să ai mai mulți copii. Iar aceasta îți dă putere să încurajezi și alți părinți care au ales să meargă pe același drum!
  • Dacă ai trecut printr-un moment în care ai văzut cât de mult contează sprijinul unei persoane apropiate sau al comunității, dacă ai simțit cât de mult contează o mână întinsă, atunci deschide-ți și tu inima către cei care trec prin situații dificile și nu-i lăsa singuri!

Dacă multe dintre situațiile de mai sus îți sunt necunoscute, e suficient să vorbești despre ele cu rudele, cu prietenii sau cu unele dintre cunoștințele tale. Vei descoperi că persoanele care s-au confruntat cu aceste probleme nu sunt undeva departe, ci sunt printre noi. Poate unele dintre ele au trecut prin momente critice fără să știi și fără să le poți fi aproape.

sursă: marșul pentru viață

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *