Lectură și desen pentru cei mici, la Biblioteca Județeană Astra Sibiu

Dedicat promovării literaturii pentru copii, proiectul „Prietenie… pe o… sfoară…” se desfășoară în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu , prin intermediul activităților susținute la Filiala Bâlea. Inițiat în 2013 de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, cu scopul de a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret (2 aprilie), parteneriatul educațional național se derulează în instituții culturale din aproape toate județele țării, angajând, până în prezent, mii de copii, părinți și cadre didactice.
Proiectul se adresează celor mici, în special copiilor de grădiniță și elevilor din clasele pregătitoare și cl.I-II, și vizează încurajarea interesului acestora pentru lectură, precum și susținerea celor implicați în activitățile didactice și educative ale copiilor. Denumirea proiectului, „Prietenie… pe o… sfoară…”, este inspirată de activitățile practice care însoțesc sesiunile de lectură. Acestea includ realizarea unor desene reprezentând grafic mai multe scene din lectura parcursă. La sfârșitul proiectului, partenerii instituționali fac schimb de desene, urmând ca fiecare instituție să expună pe o sfoară desenele primite de la ceilalți parteneri.
Ediția din acest an a proiectului propune tema „Carlo Collodi și poveștile sale minunate”ș i este dedicată celebrării operei literare a autorului italian. La Sibiu, proiectul este găzduit de Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, pe parcursul lunilor aprilie și mai 2019.
Redeschisă pentru public în toamna anului trecut, Filiala Bâlea pune la dispoziție un fond de peste 13.000 de volume destinate tuturor categoriilor de utilizatori. În cele patru săli de lectură, cititorii au acces liber la raft, unde pot găsi literatură beletristică românească și străină pentru toate grupele de vârstă, literatură științifică, science-fiction, enciclopedii, dicționare, cărți de istorie, psihologie, filozofie, muzică, artă, medicină, mitologie etc. Domenii foarte bine reprezentate sunt literatura propusă în bibliografia școlară, critica literară și ficțiunea pentru adolescenți.
Publicul poate accesa serviciile Filialei Bâlea, prin intermediul unui permis valid de acces în bibliotecă, în timpul programului de funcționare:
luni și joi: 10:00 – 18:00
marți: 08:00 – 16:00
miercuri: 08:00 – 17:00
vineri: 08:00 – 15:00
Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *