Laura Vîlsan, primul director al unei instituţii sibiene care crează viziere

Directorul unei instituții ar trebui să fie un exemplu şi în viaţa de zi cu zi și credem despre Laura Vîlsan că îndeplinește aceste condiții. Laura Vîlsan este directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. După programul de lucru, timp de aproape 5 ore se alătură echipei de voluntari care fac și oferă viziere în mod gratuit pentru eroii din linia întâi.

Laura Vîlsan a muncit cot la cot cu aceștia pentru a face viziere, atât pentru siguranța și protecția angajaților DGASPC Sibiu, cât și pentru a tuturor celor care au nevoie.

„Prin realizarea acestor viziere vreau să protejez beneficiarii și angajații care ar putea veni din exterior cu acest virus. După programul de lucru, timp de aproape 5 ore am confecţionat viziere pentru angajaţii DGASPC Sibiu pentru că siguranţa şi protecţia lor înseamnă protejarea şi sănătatea beneficiarilor instituţionalizaţi. Probabil că, în următoarea perioadă colegii mei îmi vor urma exemplu și se vor alătura acestor voluntari inimioși. M-am înscris pe grupul de Whatsapp al voluntarilor unde programul de lucru se face după un anumit orar, iar eu pot să merg între orele 17:00-22:00. Nu mi se pare un proces greu realizarea unei viziere. Mă bucur că am putut realiza ceva cu mâinile mele pentru semeni, pentru angajații și beneficiarii instituției pe care o manageriez.”, a spus Laura Vîlsan, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu pentru site-ul nostru.

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *