Încep lucrările de reparații la scările de pe strada Turnului

Din această săptămână, încep lucrările de reparații la scările de pe strada Turnului, transmit reprezentanii Primăriei Sibiu. Acestea vor fi efectuate în funcție de condițiile meteo. Pentru realizarea acestor lucrări a fost contractată firma SC Profesional Construct SRL. Aceștia sunt și cei care vor elabora proiectul tehnic și vor obține avizelor necesare, costurile însumând 325.000 lei.

Firma contractată va începe execuția propriu-zisă a lucrărilor cu îndepărtarea elementelor scărilor care nu mai prezintă siguranță și montarea unei centuri de beton armat pentru consolidare. Canalizarea pluvială va fi verificată pentru a se asigura că apa se evacuează corect și se vor efectua lucrări de reparații în cazul în care este necesar. După încheierea lucrărilor de consolidare se vor remonta cărămizile și elementele de piatră pe noul coronament, precum și balustrada metalică a scărilor. Traficul pietonal se va desfășura în condiții de șantier în această perioadă, dar va fi necesară și închiderea temporară a traficului pietonal atunci când se va lucra la placarea scărilor.

Termenul de execuție va fi de aproximativ 60 de zile, în funcție de condițiile meteo și de lucrările suplimentare care ar putea fi constatate după decopertare.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *