Icoana Maicii Domnului Siriaca ajunge la Sibiu

Credincioșii au posibilitatea să se închine în următoarea perioadă la Icoana Maicii Domnului Siriaca. Este vorba despre icoana făcătoare de minuni a Mânăstirii Ghighiu, cu privire la care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să fie prăznuită an de an, în ziua de Izvorul Tămăduirii.

„Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu, Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu va fi adusă spre închinare sâmbătă, 13 iulie, la ora 12:00, la Spitalul T.B.C. din Sibiu”, transmite preotul paroh Cătălin Dumitrean.

Icoana va rămâne timp de 3 zile, în perioada 13-15 iulie, astfel încât zilnic, sâmbătă, duminică și luni, se va oficia Taina Sfântului Maslu, de la ora 18:00.

Cât privește istoricul acestui odor bisericesc, în 25 februarie 1958 este adusă la Mănăstirea Ghighiu, Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, datând din secolul al XVI-lea, dăruită de Mitropolitul Vasilie Samaha de Sergiopolis, Bousra și Houran (Sudul Siriei). Icoana este pictată pe lemn de santal în Rusia și este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan.

Icoana Maicii Domnului numită Siriaca, după venirea ei, a stat în paraclisul mănăstirii timp de 34 de ani, iar în anul 1992 Icoana a fost așezată în biserica mare.

La această icoană mulți s-au tămăduit de boli care omenește nu se mai puteau vindeca, multe femei au fost binecuvântate cu prunci sănătoși după ani în care nu puteau naște și mulți dintre cei care s-au rugat cu lacrimi în fața icoanei au fost feriți de primejdii ori au avut mari bucurii și împliniri.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 15 februarie 2018, a hotărât înscrierea în calendar a prăznuirii Icoanei Maicii Domnului Siriaca în ziua Izvorului Tămăduirii a fiecărui an.

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *