Eugen Vaida, tânărul din Alțâna, caută locuitori pentru casele părăsite din Ardeal

Eugen Vaida, tânărul sibian care a inițiat o mișcare de salvare a satului românesc, este stabilit în mediul rural, în Alțâna, la 36 de Km de orașul  Sibiu.

Comuna este așezată în centrul țării, acolo unde se întâlnesc drumurile ce au legat teritoriile istorice românești. Deasemenea este situată lângă o puternică punte de legatura și de circulație a valorilor materiale si spirituale care a produs o cultură și civilizație înfloritoare.

În 14 aprilie, tânărul a postat un mesaj pe Facebook, cu un îndem pentru toți cei care doresc să se întoarcă la viața simplă de la țară și care au posibilitatea de a face acest lucru investind și restaurând una dintre casele bătrânești aflate în paragină în satele din Ardeal. În scurt timp mesajul a primit peste 2000 de reacții din partea internauților.

Invitaţie în mediul rural

„Sunt întrebat deseori cum văd salvarea satului românesc, aşa că vorbesc deschis, doar, doar foloseşte cuiva. Invariabil le răspund: „Tu eşti salvarea, tu, omul de la oraş, cel care stai în cutiuţa ta de beton şi mai ieşi la o porţie de aer «curat» pe balcon, cel care te uiţi cu jind la plasuţa bătrânei care vinde roşii sănătoase la colţul străzii, cel care te bucuri ca un copil când prinzi două ore pentru o tură cu bicicleta în afara cartierului, cel care citeşti o carte bună în loc să te uiţi la televizor şi, nu în ultimul rând, cel care stai în aceste clipe izolat în apartament şi te întrebi cum mama zmeului ai ajuns în situaţia asta”.
Păi, povestea începe mai demult, în perioada industrializării, când oamenii, în goana după un câştig şi false valori, şi-au părăsit satele şi s-au înghesuit în cutiuţele de la oraş… Da, da, alea pe care le premiem la bienalele de arhitectură. Ce voiam sa vă spun: Vă primim cu braţele deschise în satele noastre! Avem destule minunăţii de căsuţe vechi care aşteaptă să fie salvate, amenajate şi locuite în tihnă. Noi nu realizăm valoarea lor şi vi le oferim la preţul unui sejur în Italia! Daca vă grupaţi câte 5-6, cu atât mai bine. De ce? Pentru că de la acest număr minim poate începe schimbarea din interior a mentalităţii comunitaţii, de care avem atâta nevoie. Doar nu credeaţi că vă primim degeaba? Va trebui să învăţaţi să purtaţi o discuţie aşezată cu vecinii, să le transmiteţi copiilor noştri şi părinţilor lor lucrurile minunate şi nemaiauzite pe care le cunoaşteti, să fiţi modele şi să vă implicaţi în deciziile comunităţii, iar atunci când copiii vostri vor creşte, să nu vă plângeţi de calitatea slabă a învăţământului şi să nu fugiţi la oraş înapoi, ci să puneţi mână de la mână ca să aduceţi în sat cadre didactice competitive. Da, aţi ghicit, statul nu va mişca niciun deget pentru facilitarea acestui lucru. Şi încă ceva, avem propriile noastre cutume: întâi interesaţi-vă, ascultaţi şi nu intraţi direct cu bocancii…Urbanismul și-a arătat limitele, trăiască „ruralismul”, a scris Eugen Vaida, pe pagina personală de Facebook.

MANIFESTUL – GHID vine în sprijinul mișcării de dezvoltare a mediului rural în baza principiilor sănătoase pe care le pot aduce locuitorii din mediul urban care se mută la sat, mișcare care se simte deja la nivel european dar mai ales în România. Manifestul se dorește a folosi nu doar noilor locuitori ai satelor ci în egală măsură elaboratorilor de politici publice și organizațiilor neguvernamentale implicate în proiectele din mediul rural. De asemenea poate fi un bun instrument de plecare pentru realizarea de noi măsuri de sprijin ale Uniunii Europene pentru persoanele care migrează căre mediul rural și, nu în ultimul rând, poate constitui un suport pentru programele de guvernare viitoare. Vă invităm să susțineți și să aderați la principiile manifestului.
„Deși am contribuit la elaborarea lui într-o măsură redusă cred cu tărie că poate fi de un real folos celor care privesc cu speranță, precauție și responsabilitate gestul de relocare în mediul rural.”, mai scrie Eugen

Rural Manifesto for Urbanites

Mai multe detalii pe www.asociatiamonumentum.ro/

 

Social Media:

You may also like...

4 Comments

  1. Casele sunt sàseşti in marea lor majoritatea, distruse de rromi care s-au perindat pe acolo, fara infrastructura, scoli de vreo calitate si populaţie imbatranita. Noaptea te fura hoţii si ziua te bati cu sleahta politica corupta stil comunist si trebuie sa asculti tot timpul manele date la maxim de aceeasi concetateni rromi vecini care ti-au pus gardul pe foc iarna trecuta

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *