EDITORIAL: Când votul e un automatism

Tot mai mult în ultimii ani românii sunt în mobilizaţi să meargă la vot în număr mare. Dar ce ne facem cu votul aleşilor noştri? Vorbim strict de judeţul Sibiu. Fie că mergi la o şedinţă de Consiliul Local Sibiu sau de Consiliu Judeţean toate proiectele sunt votate la foc automat. Azi în şedinţa de Consiliu Local s-a bătut un record 44 de proiecte în 21 de minute. Putea fi şedinţa şi mai scurtă dacă preşedintele de şedinţă, o consilieră desemnată, citea mai repede titlurile proiectelor de hotărâri. Argumentul adus ani la rând pentru acest vot pe bandă şi lipsa de intervenţii şi discuţii a consilierilor este că totul se discută între partide în prealabil în comisii, iar la şedinţă se votează cum s-a agreat. Astfel forul decizional al Consiliului Local devine un simplu exerciţiu de ridicat mâna, cam ca o gimnastică de dimineaţă. Aspectele politice, comunitare şi administrative care stau la baza dezbaterilor s-au transferat în comisii, în spatele uşilor închise. Oare este democratic? Astfel cetăţeanul care poate participa la şedinţele de Consiliu Local este blocat în a vedea dezbaterile argumentate. Mai mult la Consiliul Local este blocat în a lua cuvântul. Acest lucru este permis după încheierea votului, adică degeaba. Şi să nu uit: cetăţenii pot vorbi la ultimul punct interpelări, care nu se transmite în direct ca restul şedinţei. Dacă acest punct este parte a ordinii de zi şi există o hotărâre de Consiliu Local Sibiu care stabileşte transmiterea şedinţelor în direct şi apoi înregistrat pe internet, de ce ultimul punct Interpelări, Întrebări nu este filmat?

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *