Ecaterina Andronescu loveşte din nou!

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a semnat un ordin prin care dă peste cap admiterea în liceu. Ordinul 3995 din 13 mai 2019 modifică întreg calendarul admiterii în învățământul liceal de stat. Schimbarea se produce din mers, în condițiile în care unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare.

Reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ acuză faptul că ordinul semnat de ministrul Andronescu nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social.

Actul în cauză amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea națională.

De asemenea, prin același act, se amână până la 30 mai a.c. și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale, lucru care va afecta grav și mișcarea de personal.

„Ceea ce a făcut Ministerul Educației este ilegal. Nu poți să-ți bați joc de copii, părinți și cadre didactice. Sunt părinți care astăzi s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaționale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în București, de mâine( n. r. marți), liceele ar trebui să-și prezinte oferta. Însă, unitățile de învățământ nu au aprobate cifrele de școlarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârșitul lunii mai.“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“.

FSE „SPIRU HARET“ solicită anularea OMEN 3995/13.05.2019. În condițiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federația, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi, va demara acțiuni de protest.

Vezi ce prevede Ordinul Ministerul Educaţiei:

OMEN_3995_compressed

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *