DSP: Peste 60 de persoane înțepate de căpușe

62 de persoane din Sibiu au fost înțepate de căpușe de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, transmit reprezenstanții Direcției de Sănătate publică.

„Odată cu încălzirea vremii, activitatea căpușelor se intensifică, crescând pericolul pentru boala Lyme, dar și pentru alți germeni transmiși prin căpușe. Ca în fiecare an, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu revine cu o avertizare către populație și lucrătorii în aer liber de aplicare corectă a măsurilor de prevenire a înțepăturilor de căpușe”, spun aceștia.

Principalele măsuri de protecție împotriva înțepăturilor de căpușe sunt: utilizarea de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată la ieșirile în spații verzi, aplicarea de repelenți, atât pe piele, cât și pe haine,  analizarea cu atenție a corpului la întoarcerea din natură și îndepărtarea imediată a căpușelor atașate, preferabil la cel mai apropiat serviciu de urgențe.

Totodată, în cadrul acestei avertizări, D.S.P. Sibiu a reinstruit furnizorii de servicii medicale privind managementul cazurilor înțepate de căpușe, a cerut sprijinul DSVSA Sibiu pentru aplicarea de măsuri în vederea reducerii populației de căpușe și a informat mai multe instituții din județ în scopul reducerii riscului profesional pentru această boală.

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *