Donații de echipamente medicale în valoare de 38.000 de dolari pentru Secția Neonatologie a SCJU Sibiu din partea Rotary Club

Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit din partea Rotary Club, donații ce constau în echipamente medicale, a căror valoare se ridică la 38.000 euro. Secția de Neonatologie cunoaște în ultima perioadă o îmbunătățire vizibilă în ceea ce privește dotările și nu numai. Clubul nostru este mai mult decât încântat pentru reușita parteneriatului cu Rotary Club Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Transmit multe mulțumiri lui Mihai, fost președinte și lui Alex, trezorierul Clubului Rotary Sibiu și în mod special drei Dr Livia Ognean, pentru sfaturi, dedicare și inspirație în acest proiect. Împreună am învățat multe despre Global Grants și cum pot fi obținute, iar eu am aflat multe despre România și sibieni. Sper că imediat ce voi putea călători să vin și să vizitez orașul vostru și împrejurimile, în mod special terapia intensive neonatală și pe dra Dr Ognean, și Ceasul Rotary amplasat în parcul orașului. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru oportunitatea oferită de a lucra împreună cu Rotary Club Sibiu și dra Dr Ognean și sper că cele două cluburi să poată colabora și pe viitor”. a declarat Kevin K. McQuillan, președinte Rotary Club Naperville Downtown, IL,USA.

Anul acesta Rotary Club Sibiu împlinește 25 de ani de activitate, 25 de ani în folosul comunității, iar cu ocazia acestei aniversări am reușit să obținem un Global Grant în valoare de 38000 de dolari pentru Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acest proiect s-a realizat împreuna cu partenerii noștri de la Rotary Club Naperville Downtown, USA și cu sprijinul Asociației Baby Care. Global Grantul este un mecanism prin care cluburile Rotary obțin suport și finanțare din partea Fundației Rotary International. Obiectivul acestui GG a fost achiziționarea unei mese de resuscitare radiant-termic Infa Warmer 1 marca Atom și a unui aparat de respirație non-invasiv Medin pentru Clinica de Neonatologie, necesare resuscitării și monitorizării nou născuților. Aparatura a fost instalată în cadrul Clinicii de Neonatologie urmând să deservească nou-născuţii prematuri şi bolnavi care nu pot respira. Cu ajutorul acesteia pot fi asigurate îngrijiri şi terapii în conformitate cu cele mai noi recomandări şi ghiduri internaţionale, oferind astfel premise pentru prognostice mai bune tuturor nou-născuţilor.” a ținut să sublinieze Mihai Rebrișoreanu, inițiatorul proiectului, fost președinte Rotary Club Sibiu.

Mulţumim Rotary Club Sibiu pentru aceste donații generoase care ne ajută să îmbunătăţim dotarea materială a Secției Clinice Neonatologie și completează eforturile pe care le facem pentru a asigura cele mai bune condiții în Spitalul Județean din Sibiu. Avem o maternitate modernă, cu un personal profesionist și dedicat, iar acest lucru este dovedit de numărul mare de nașteri din ultimii ani. Îngrijirea nou-născuților la cele mai înalte standarde este o condiție esențială pentru a ne menține la acest nivel de calitate. Sponsorizările şi donaţiile reprezintă o contribuţie importantă în creșterea calității actului medical și ne bucurăm că avem alături de noi întreaga comunitate, unul dintre partenerii noștri cei mai importanți fiind Rotary Club Sibiu. Le mulțumim încă o dată atât lor cât și tuturor celorlalți care s-au implicat și se vor implica în continuare în dezvoltarea serviciilor de sănătate, alături de Consiliul Județean Sibiu. Totodată, urez La Mulți Ani, viață lungă și realizări deosebite clubului Rotary Sibiu și membrilor săi, cu ocazia celor 25 de ani de activitate.” a declarat Conf. Univ. Dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *