David Răulea, campion în scaun rulant: Atletismul și baschetul, sporturile care i-au oferit independența

Viața pare a fi o loterie, în care destinul fiecăruia dintre noi este un bilet. Acum poți fi un om în putere, sănătos și fără grija zilei de mâine, iar peste câteva minute, totul se poate schimba. Poți pierde faima, bani sau sănătatea, dar îți poți păstra demnitatea, credința în Dumnezeu și avându-i pe cei dragi alături, o poți lua de la capăt. Această „teorie” este valabilă și în cazul lui David Răulea, campionului baschetbalist sibian aflat într-un scaun rulant. Are doar 40 de ani, iar ultimii 28 i-a petrecut în scaun cu rotile. La 12 ani, viaţa lui David Răulea s-a schimbat după ce din cauza unui accident a rămas „prizonier” al unui scaun cu rotile și, cu toate acestea, este plin de viață, râde cu poftă, glumește și este mereu pozitiv. Are o energie pe care ți-o transmite imediat, de îndată ce îți adresează câteva vorbe. În prezent, David Răulea este unul dintre cei 8 componenți ai echipei de baschet în scaune rulante, aflată sub egida Clubului Sportiv Comunitar Sibiu. Despre povestea de viață a campionului nostru, despre ceea ce însemnă să „trăiești cu un handicap”, care sunt problemele cu care se confruntă și cum sunt „văzute” aceste suflete de către societate am aflat de la baschetbalistul David Răulea.

 

Ce s-a întâmplat și de cât timp vă aflați într-un scaun rulant?

M-am urcat pe un stâlp de înaltă tensiune şi de la căzătura respectivă am rămas paralizat 6 luni, după care am început să îmi simt membrele inferioare. Nu pot să merg, muşchii s-au atrofaiat, încheieturile sunt distruse. A urmat o perioadă de cinci ani în care a stat cea mai mare parte a timpului internat în spital, pentru şedinţe de recuperare, timp în care mama lui i-a stat alături.  Mama a demisionat din slujba pe care o avea şi a devenit însoţitorul meu. În tot acest timp, de cinci ani, a stat internată cu mine, în spital. De-aceea nu am simţit această perioadă ca fiind foarte grea.

Cum ați descoperit pasiunea pentru baschet? De ce acest sport?

Sportul în scaun rulant îl pratic din 2002, nu am început cu baschetul, inițial am făcut atletism, dar și tenis de masă. În Sibiu, am început să joc baschet în anul 2012, iar echipa din cadrul Clubului Comunitar Sibiu a luat naștere în urmă cu aproximativ 2 ani. Acest sport constituie și o modalitate foarte bună de a socializa, de a cunoaște povești impresionante de viață și de a ne face noi prieteni. Sportul pentru mine a fost o rampă de lansare. M-a scos în lume, am văzut o altă faţă a persoanei cu dizabilităţi în fotoliu rulant şi am văzut că se pot face multe activităţi despre care eu nu ştiam. Nu ştiam că se poate face sport, nu ştiam că se poate conduce o maşină la momentul respectiv. Mi-a deschis puţin ochii, am văzut o altă lume.

Știu că aveți un palmares despre care merită să afle și cititorii noștri

Da, am în palmares (dacă pot spune așa) un titlu de campion naţional la atletism, obţinut în 1997, iar un an mai târziu am devenit dubluvicecampion naţional la aceeaşi competiţie. Cea mai importantă competiţie la care am participat a fost maratonul Londrei din 2002. Atletismul pentru mine a fost o plăcere când practicam această ramură sportivă, dar simțeam nevoia de a face un sport de echipă, iar acest lucru l-am găsit în baschet. Până în prezent, alături de colegii mei de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu nu am reușit să particip la competiții de baschet, dar ne dorim ca în acest an să fim noi cei care organizează un asemenea eveniment, un  Campionat Național de Baschet în Scaun Rulant. Ne-am confruntat cu o problemă de logistică, întrucât scaunele rulante pe care le folosim sunt speciale pentru baschet. Am reușit să achiziționăm doar șase astfel de scaune, deși avem nevoie de vreo opt, neavându-le nu eram pregătiți ca echipă să participăm la competiții de o mare anvergură.  Am participat la concursuri importante de baschet când am făcut parte din cadrul Fundației Motivation din București, cum ar fi campionatele naționale de baschet organizate în Brașov, București, obținând la un moment dat locul 4, locul 2.  Nu cred că sunt premiile atât de importante, pentru membrii clubului nostru din Sibiu este mai important să demonstrăm că se poate practica un sport în scaun rulant și de a atrage cât mai multe persoane cu diverse dizabilități.

Care au fost principalele probleme cu care v-ați confruntat de cât timp vă aflați într-un scaun rulant?

Dacă ar fi să o luăm cu început, principala problemă a constat în achiziționarea unui scaun rulant, pe care l-am primit printr-o donație, dar care nu era pe măsura mea. În prezent, fiecare astfel de scaune este adaptat mărimii, greutății acelei persoane. De asemenea, m-am confruntat la rândul meu cu accesibilitatea în instituțile sibiene. Era foarte dificil să ieși în oraș, bordurile nu aveau rampe, clădirile publice nu aveau accesibilitate, dar treptat s-au făcut progrese. În prezent, accesul în instituții, magazine, mijloace de transport s-a mai îmbunătățit, dar mai este loc de mai bine.

Care este percepția sibienilor despre persoanele care pratică baschet în scaun rulant?

Consider că percepția sibienilor începe să se îmbunățeasă și am observat acest lucru și prin intermediul meciurilor demonstrative pe care le-am organizat în Sala Transilvania, participarea noastră la cross-uri, să alegăm 5 kilometri într-un scaun rulant la Maratonul Internațional al Sibiului. Lumea a început să ne cunoască și a văzut că putem face sport și dacă ne aflăm într-un scaun rulant. Acum 2 ani am organizat la Sibiu pentru prima dată evenimentul Marea MoșMondeală, un cross unde participanții s-au costumat în Moș Crăciun și au alergat pentru noi, persoanele aflate în scaun rulant.  Din donațiile strânse am putut achiziționa acele scaune rulante speciale de baschet. Din păcate, din cauza condițiilor de pe traseu nu am putut alerga, însă noi le-am oferit kit-urile și medalile.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *