Dan Barna președinte – Start campanie de strângere de semnături (P)

Echipa Alianței USR PLUS Sibiu dă startul campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Dan Barna la alegerile prezidențiale.  Acesta va candida în tandem cu Dacian Cioloș, ca propunere pentru demnitatea de prim-ministru. Membri și simpatizanți USR PLUS invită sibienii să semneze în fața Parcului Astra, vineri, 9 august, începând cu ora 11.

În următoarea lună ne propunem să strângem în Sibiu peste 20.000 de semnături pentru a înscrie candidatura lui Dan Barna în cursa pentru Președinția României. Așa cum am făcut și la europarlamentare, vom fi din nou în stradă să vorbim cu oamenii și să le demonstrăm că avem și puterea și energia să construim alături de ei România pe care o merităm. Vă invităm să descarcați formularul de pe www.danbarnapresedinte.ro, să semnați și să strângeți semnături.

„România trebuie să devină o țară în care să ne dorim să trăim, o țară din care tinerii să nu mai dorească să plece. Vrem să câștigăm alegerile prezidențiale, dar vrem să câștigăm și alegerile locale și pe cele parlamentare. Vrem să înnoim România. Vom clădi un stat în care nimeni să nu mai fie deasupra legii, un stat în care instituțiile să fie funcționale, în care să ocupi o poziție de responsabilitate doar pe bază de merit, nu cu pile, cunoștințe, relații. Avem nevoie să întărim statul, să recâștigăm încrederea cetățenilor și, mai ales, avem nevoie să construim o Românie și o societate care să producă bunăstare și prosperitate pentru români. Am mare încredere în cetățenii României și sunt sigur că vom merge împreună la victorie pentru că miza reală este ca România să se schimbe”, precizează Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS.

Legea electorală prevede că este nevoie de minim 200.000 de semnături de susținere, dar Alianța USR PLUS își propune să strângă cel puțin 300.000 pentru a se asigura că semnăturile nu vor fi invalidate pentru a bloca candidatul alianței USR PLUS.
Acum se pot depune liste cu semnături și se poate semna la Sediul USR Sibiu (B-dul Victoriei, nr. 14), de luni până vineri, între 9 și 16. Vom anunța curând toate locațiile.

Alianța USR PLUS Sibiu

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *