CSU Fans Magazin, numărul 200!

Pe 11 mai, Asociația „Al 6-lea Jucător” prezintă numărul 200 CSU Fans Magazin, printr-un record mondial! 

Au mai rămas doar câteva zile până la prezentarea oficială a revistei de record mondial – CSU Fans Magazin nr. 200. Sâmbătă, 11 mai, de la ora 20:00, în Sala Transilvania, va fi motiv de sărbătoare. Fanii echipei BC CSU Sibiu și ai baschetului românesc se vor aduna la una din cele mai mari celebrări ale orașului nostru – în încercarea de a obține un titlu Guinness World Records cu cea mai mare revistă tipărită vreodată, proiect susținut de unele dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc și internațional.

Fanii baschetului sibian intră din nou în cartea recordurilor, cu un proiect ce a presupus tipărirea celei mai mari reviste din lume. Evenimentul va avea loc sâmbătă, înaintea partidei disputată de BC CSU Sibiu cu SCM U Craiova, la Sala Transilvania, în cadrul semifinalelor Ligii Naționale de Baschet Masculin.

„CSU Fans Magazin”, singura revistă de baschet din România, care a intrat în al 13-lea an de existență, sărbătorește numărul 200 cu o ediție specială, ce va măsura nu mai puțin de 1/1.5 mp și va cuprinde 24 de pagini. Proiectul este realizat de Asociația „Al 6-lea jucător” și are ca dublu scop marcarea numărului aniversar al revistei și strângerea de fonduri pentru realizarea proiectului înscris la Maratonul Internațional Sibiu – Statuia lui Elemer Tordai.

„Suntem onorați de suportul extraordinar care a venit în ultima perioadă din cele mai neașteptate locuri. Ne măgulește faptul că unele din cele mai mari nume din sport s-au aplecat asupra noastră și se bucură alături de iubitorii baschetului sibian de una din cele mai mari realizări ale noastre – un record care va intra în cărțile de istorie și va rămâne în amintirea tuturor celor care sunt alături de BC CSU Sibiu la fiecare partidă și strigă din suflet împreună „Hai, CSU”. Acest proiect vine să demonstreze că baschetul nu ține cont de granițe, ci doar de pasiunea și respectul pentru acest joc și pentru sport în general. Suntem într-un moment aniversar, în care dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în demersul nostru și îi invităm să se bucure alături de noi, de realizarea unui nou record mondial al fanilor sibieni, pe 11 mai”, a transmis Claudiu Hila, președintele Asociației „Al 6-lea jucător”.

Cu ocazia acestui eveniment, cu sprijinul FR Baschet, va exista un studio de 40 de minute transmis de FRB TV, în care vor participa invitați care au contribuit la această încercare de stabilire a unui record  mondial. De asemenea, vor fi dezvăluite și alte nume celebre din baschetul european care au dat autografe în CSU Fans Magazin pentru a fi licitate, iar urmăritorii vor afla care au fost provocările pe care le-au întâmpinat organizatorii de-a lungul proiectului.

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *