Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat: Nu renunț la dirijat, dar scopul meu la Sibiu este să dezvolt instituția, să o fac mai vizibilă

Dirijorul Cristian Lupeș provine dintr-o familie cu preocupări artistice (mama- profesoară de muzică și dirijor de cor, tatăl – cu studii de filozofie și literatură, devenind profesor, scriitor la Șecție Case memoriale a Muzeului Literaturii Române) În vara anului trecut a câștigat postul de manager al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Muzicianul Lupeș este un nume cunoscut în orașul de pe malul Cibinului, având numeroase colaborări cu instituția sibiană, pe care o conduce în prezent. Vă prezentăm un interviu realizat de colegii noștri cu omul, dirijorul, managerul…cu Cristian Lupeș.

Vrem să cunoaștem omul Cristian Lupeș „din spatele” dirijorului de succes și managerul primei Filarmonicii de Stat din România care a lansat de curând o aplicație online pentru dispozitivele mobile, de unde putem afla informații despre proiectele și evenimentele acestei instituții.

Omul Cristian Lupeș este contrastant, urmând binoamele:  precaut și temperamental, formal și relaxat.

Cea mai recentă sursă de informare este chiar aplicația, ale cărei notificări push anunță utilizatorii despre toate evenimentele noastre, așa că vă invit pe toți să o instalați din Google Play sau App Store.  Aplicația a apărut la ideea PR-ului nostru, Laurențiu Străuț și a fost dezvoltată de cei de la Eventya. O a doua sursă de informare este www.filarmonicasibiu.ro , legat organic de aplicație. Suntem, desigur, prezenți și pe Facebook, în același ritm alert de update-uri, pe Instagram, YouTube, iar în mediul offline, sigur ați sesizat că afișele noastre, desenate de Loredana Bulgaru,  colorează orașul. Așadar, rămâne ca fiecare să aleagă sursa preferată, dar noi ne lăsăm urmăriți peste tot.

Ați fost numit la conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu în vara anului 2019, de aceea aș vrea să ne vorbiți despre principalele rezulate ale instituției? Cum a crescut/evoluat în acest an de când o manageriați?

Cu inspirație, am redactat proiectul meu de management, care a fost desemnat câștigător la concursul pentru postul de Manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, organizat de Consiliul Județean Sibiu. Ulterior câștigării acestui concurs, am fost invitat să semnez Contractul de Management, pe o durată de 3 ani.

În acest prim an, alături de echipa pe care am preluat-o, am reușit să îndeplinim multe obiective din planul pe care l-am propus la concurs. A fost un an foarte activ, iar pandemia a generat noi provocări cărora Filarmonica le-a făcut față cu brio, demonstrând o mare capacitate de adaptare și reinventare.  Am informatizat instituția, am remodelat logistica și am reușit să fim vizibili la nivel național și internațional, prin prezența la București pe scena Festivalului Internațional George Enescu și pe scena Ateneului Român.

Am fost prima Filarmonică din România care a trecut în online odată cu Pandemia, iar acum ne apropiem de  1.000.000 de vizualizări ale evenimentelor noastre, iar Consiliul Județean Sibiu ne-a ajutat să fim primii care au revenit offline. Am vorbit mai devreme despre prima aplicație a unei Filarmonici din România.

Am reușit, prin diveristatea evenimentelor organizate, să aducem aproape de noi și publicul tânăr. Apropo de acest public, ne dorim să dezvoltăm Filarmonica către un hub cultural, totul desfășurându-se în jurul celui mai important element al activității noastre, orchestra simfonică. Am dezvoltat un plan de modernizare al clădirii, împreună cu arhitecți inspirați, care are deja un studiu de fezabilitate aprobat. Suntem în stadiul în care căutăm finanțări pentru fazele ulterioare: proiect tehnic și execuție.

În acest an majoritatea proiectelor, evenimentelor au fost afectate, unele chiar anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Din fericire, publicul meloman sibian a fost norocos, dacă putem spune așa, deoarece ați reușit să îi atrageți prin spectacolele online. Ați reușit logistic să vă atingeți obiectivul? Prezența în astfel de condiții a fost una încurajatoare?

Filarmonica Sibiu a fost prima instituție din țară care s-a “mutat” în online, chiar înaintea declarării Stării de urgență. Am înțeles imediat că nu tot publicul nostru ne va urma pe Facebook, așa că am fost prezenți și la radio și la tv.  Împreună cu echipa, am lucrat foarte intens ca această schimbare să nu lase o pauză muzicală în viața orașului, mai ales când oamenii aveau cea mai mare nevoie de alinare, de o schimbare de stare. Cele aproape 1.000.000 de vizualizări sunt dovada faptului că am reușit nu doar să rămânem relevanți, ci să ne mărim familia.

 

La începutul lunii iulie Muzica Filarmonicii Sibiu a dat tonul festivalurilor culturale cu public în 2020, în orașul nostru. A urmat proiectul „Concerte pe Acoperiș” Cum ați descrie reîntâlnirea cu publicul? Sunt dornici să participe și să vă fie alături în condițiile impuse de pandemie?

Filarmonica Sibiu a “dat tonul” la nivel național chiar înainte de luna iulie, prin evenimentele (fără public) de Ziua Europei și 15 mai. Momentul reîntâlnirii cu publicul a fost unul foarte emoționant, deoarece, oricât succes am avut și avem cu producțiile online, nimic nu se compară cu emoția “pe viu”. Am auzit, la un moment dat, din public, un “ce bine este să aud din nou sunetul instrumentelor”.

Deocamdată, concertele noastre invită publicul să se așeze pe scaunele montate la distanța reglementată, pe Strada Cetății, în fața Filarmonicii. Pentru că, până în martie, am avut foarte multe bilete vândute în avans și, pentru că din punct de vedere al salariilor, muzicienii Filarmonicii nu au fost afectați în perioada de blocaj, lunile iunie și iulie oferă publicului concertele GRATUIT, în limita locurilor disponibile. Acesta este gestul nostru prin care le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în perioada grea. Folosindu-ne de propriile mijloace, întoarcem generozitatea și susținerea celor care ne iubesc.

 

Este greu de organizat spectacole în această perioadă, mă refer la obținerea de autorizații, convingerea instrumentiștilor de a urca pe scenă, participarea invitaților din străinătate?

Filarmonica se bucură de o bună și strânsă colaborare cu toate autoritățile locale, ceea ce ne permite să ne desfășurăm activitatea în bune condiții. După toată perioada exclusiv online, muzicienii au așteptat cu entuziasm întâlnirea cu publicul. Pentru a proteja muzicienii, angajații, dar și publicul sibian, deocamdată am sistat colaborările cu artiștii care vin din afara țării.

 

Susțineți concerte în stagiunile Filarmonicilor încă din studenție (2003) și sunteți invitat constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, colaborând cu: Camerata Regală (2011), Orchestre Ile de France Paris (2013), Bucharest Festival Orchestra (2015), Filarmonica din Sibiu și Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău (2017). Veți mai urca pe scenă Sălii Thalia în caliatea de dirijor?

În calitate de dirijor, am colaborat de multe ori cu orchestra Filarmonicii Sibiu, anterior venirii mele aici. Odată cu semnarea contractului de management, de comun acord cu autoritățile, mi-am asumat rolul de manager și nu de dirijor al orchestrei.  Astfel, mi-am propus să mai apar ca dirijor pe scena sălii Filarmonicii doar dacă acest lucru ar salva o situație dificilă. Nu renunț la dirijat, dar scopul meu la Sibiu este să dezvolt instituția, să o fac mai vizibilă, mai deschisă și mai relevantă, în țară și peste hotare.

 

Ne puteți vorbi în linii mari despre următoarele proiectele ale Filmonicii de Stat Sibiu?

Așa cum am spus deja, Filarmonica este beneficiara unui amplu plan de modernizare, care acum se află în stadiul în care studiul de fezabilitate a fost aprobat. Vom continua concertele în aer liber pe strada Cetății, pe parcusul verii. Vom organiza și în acest an, într-o formulă adaptată noilor condiții, Sibiu Opera Festival. Deși nu știm ce ne rezervă toamna, noi pregătim deja diverse scenarii de lucru, pentru ca muzica să nu se oprească niciodată în Sibiu.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *