(PE) Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS vrea să scape de PSD

Dacă vrei un tur 2 fără PSD, votează Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS

Lupta dintre noi și PSD este extrem de strânsă. Pentru PSD, turul 2 la prezidențiale este încă o șansă, probabil ultima înainte de colaps. Pentru noi este șansa de a continua schimbarea pe care am început-o în primăvară la alegerile pentru Parlamentul European.

Atunci diferența între noi și PSD a fost de numai 0,2%. Doar blocarea votului în Diaspora a făcut ca PSD să ne depășească cu câteva voturi. Acum putem schimba asta. Dacă ieșim cu toții la vot, pentru prima dată în 30 de ani, PSD nu va intra în turul 2 la prezidențiale.

De ce contează asta?

Pentru că fără PSD în turul 2 vom avea pentru prima dată în 30 de ani de democrație șansa să facem o alegere adevărată.

De ce Dan Barna?

✅Pentru că reprezintă Alianța USR PLUS, cea mai proaspătă și onestă mișcare politică din România.

✅Pentru că în ultimii trei ani s-a luptat, în stradă și în Parlament, împotriva abuzurilor și violenței regimului Dragnea-PSD.

✅Pentru că ar fi primul președinte al României care are experiență în mediul privat.

✅Pentru că este singurul candidat care nu a făcut niciodată blat cu PSD.

✅Pentru că a condus campania Fără Penali în Funcții Publice și, alături de noi, a strâns peste un milion de semnături de susținere a inițiativei.

Duminică, 10 noiembrie, România votează pentru un alt fel de președinte și un alt fel de stat! Cele 10 propuneri, proiectele cu care ne punem țara pe roate și reparăm după dezastrul guvernării PSD se pot găsi pe site www.danbarnapresedinte.ro. Votați Dan Barna!

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *