Copșa Mică: Un nou “strigăt” către Parlament și Guvern pentru dreptul la apă

Autoritățile locale din Copșa Mică trag din nou un semnal de alarmă factorilor responsabili pentru lipsa apei potabile și a canalizării în localitate.

Edilul-șef, Daniel Tudor Mihalache a transmis o scisoare deschisă către Parlamentul şi Guvernul României, prin care arată că bugețul orașului este grav afectat de penalitățile de plată cauzate de sistarea lucrărilor și finanțarea proiectului de apă și canalizare și solicită sprijin pentru rezolvarea urgentă a situației.

Proiectul de apă-canal a fost inclus în urmă cu mai mulți ani într-un program guvernamental, iar în timpul desfășurării lucrărilor finanțarea a fost blocată total.

Timpul a trecut, fondurile nu au fost deblocate și în toamna anului 2017, sub motto-ul “Dreptul la apă, Dreptul la viață!”, primarul Mihalache a plecat pe jos la București în semn de protest, într-un pelerinaj, tocmai pentru a atrage atenția asupra acestei probleme.

Ironia sorții, ori poate așa s-a dorit, în ziua în care edilul a ajuns la capitală, Grațiela Gavrilescu,Ministrul Mediului la acea vreme, a venit într-o vizită de lucru la Târnava, adică la 5 km distanță de Copșa Mică.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *