Cod galben de instabilitate atmosferică. Vremea se va răci accentuat

Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică și răcire a vremii care intră în vigiare astăzi, la ora 14:00 și române până mâine, 7 mai la ora 23:00. În acest interval, în Transilvania, precum și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă care vor depăși 25…35 l/mp.

De asemenea, sunt anunțate averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină. În zonele montane, iar trecător și izolat în zonele joase, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500 m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

Mai ales pe parcursul zilei de marți (7 mai), local, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunii, cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h. Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată regiunea.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *