Cine este Dan Barna, candidatul USR PLUS la Președinția României? (P.E)

La finalul lunii noiembrie, Dan Barna ar putea deveni primul președinte al României care vine din economia reală. Dan Barna este sibian, are 44 de ani și în copilărie își făcea vacanțele de vară în Poiana Sibiului și la Rășinari. A fost antreprenor peste 15 ani. A intrat în politică în 2016 odată cu înscrierea în USR. Tot în 2016 a fost cooptat în guvernul tehnocrat pe postul de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

Dan Barna candidează la Președinția țării din partea USR PLUS pentru că vrea să reconstruiască încrederea oamenilor în România. Timp de 30 de ani, proiectele de țară ale vechii clase politice au fost făcute în birouri închise, fără să ia în considerare nevoile reale ale oamenilor. Nu ne mai permitem asta. Nu ne mai permitem să pierdem încă 5 ani și 2 milioane de oameni până să înțelegem că ne pierdem viitorul odată cu migrația tinerilor.

La alegerile parlamentare din decembrie 2016, primele alegeri pentru USR, Dan Barna a candidat pentru un post de deputat de Sibiu. Este orașul în care s-a născut și a copilărit, orașul unde încă mai trăiesc părinții lui și unde vrea să îmbătrânească și el alături de soția sa Olguța. Își dorește ca părinții să nu mai fie obligați să plece de lângă copiii lor, așa cum a fost obligat tatăl lui, pentru a putea oferi o viață decentă familiilor lor. De altfel, unul dintre obiectivele lui ca președinte este o politică pro-activă care să oprească migrația celor care nu-și mai văd viitorul aici și caută să se împlinească profesional și personal departe de casă.

Extinderea și organizarea USR au contribuit la proiectele de succes ale partidului, cel mai important fiind Fără Penali în Funcții Publice. USR a reușit, alături de societatea civilă și colegii din PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, să strângă peste un milion de semnături pentru inițiativa cetățenească care interzice persoanelor condamnate penal definitiv să ocupe funcții publice. Dan Barna a crezut în #farapenali și a pornit într-o caravană prin întreaga țară pentru a strânge semnăturile necesare pentru ca inițiativa să ajungă în Parlament.

Politica externă este atributul principal al președintelui României, iar Dan Barna a avut și are o activitate bogată în ce privește politica externă a României, atât din perspectiva de președinte al USR, cât și din cea de deputat, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

Dan Barna a fost invitat atât în 2018, cât și 2019, la Forumul anual CEPA din Washington DC, s-a întâlnit cu oficiali americani și reprezentanți ai mediului academic. În 2019, Dan Barna a condus negocierile USR cu PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, pentru crearea unui proiect politic – Alianța USR PLUS – care s-a bătut de la egal la egal cu PSD și PNL la alegerile europarlamentare din 2019 și a obținut un scor de peste 22%. Alianța USR PLUS a trimis o echipă de oameni care fac cinste României în Parlamentul European. USR și PLUS au participat la fondarea noului grup politic din Parlamentul European – Renew Europe, a treia cea mai mare forță politică din Europa.

Cele două partide, USR și PLUS, au decis să propună României un tandem președinte-premier pentru viitoarele alegeri. Dan Barna a fost desemnat candidatul alianței la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, iar Dacian Cioloș propunerea de premier din partea USR PLUS. Obiectivul Alianței este câștigarea următoarelor runde de alegeri pentru a începe reforma României.

Cele 10 priorități ale lui Dan Barna pentru reforma statului sunt:
1. Fără Penali în Funcții Publice
2. Bani mai mulți pentru Educație
3. O nouă lege a Sănătății
4. Management profesionist pentru finalizarea autostrăzilor
5. Economie fără birocrație
6. Pădurile, resursă strategică națională
7. Zero taxe pe sărăcie
8. O singură națiune, în țară și în Diaspora
9. Stabilitate pentru Apărare
10. Stop criminalității

Cele 10 propuneri, proiectele cu care ne punem țara pe roate și reparăm după dezastrul guvernării PSD se pot găsi pe site www.danbarnapresedinte.ro. Promisiunea lui Dan Barna este simplă: Voi lupta cu toată energia pentru a scoate România din ghearele corupției, ale nepăsării și ale incompetenței vechilor politicieni. Opțiunea este Alianța USR PLUS. Am scris istorie pe 26 mai, continuăm cu 10 și 24 noiembrie! Votați Dan Barna!

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *