BC CSU Sibiu s-a înscris în  FIBA Europe Cup

Clubul BC CSU Sibiu a transmis documentația de înscriere în competițiile europene și așteaptă să afle adversarii și sistemul competițional pentru sezonul 2020/2021. BC CSU Sibiu însă a mai jucat, în 2017, în FIBA Europe Cup, un tur preliminar,  cu BK Padubice, iar în sezonul anterior a evoluat direct în sezonul regulat al grupelor FEC, fiind repartizată alături de CSM Oradea, Bahcesehir College (Turcia) și Fribourg Olympic (Elveția).

„Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă pentru toate domeniile, dar pentru noi, un lucru este clar: ne este tare dor de baschet și abia așteptăm să revenim în competiții. Dacă lucrurile vor evolua conform planificării, meciurile din FIBA Europe Cup ar trebui să fie primele cu care vom reveni după o pauză foarte lungă și sperăm din tot sufletul ca situația generată de pandemie să aibă o evoluție favorabilă. Ne concentrăm momentan să facem o echipă cât mai competitivă cu care să abordăm competițiile din sezonul 2020/2021 și sperăm să fim cu toții sănătoși pentru a ne putea bucura, cât mai curând de baschet.”, a declarat Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.

Performanțele BC CSU Sibiu din sezonul 2020, chiar dacă a fost un sezon incomplet, ne conferă șansa de a reveni în competițiile europene și urmează să aflăm, în perioada următoare, când vom debuta în FIBA Europe Cup. Lista completă cu echipele participante urmeză a fi anunțată la finele acestei luni, iar tragerea la sorți pentru FIBA Europe Cup va fi organizată în 18 august la Munchen. Până atunci vom afla dacă și câte tururi preliminarii va juca echipa noastră.

 

 

 

 

 

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *