Bazar pentru Șura Culturală Gușterița- 6032 lei (suma strânsă)

Șura Culturală Gușterița reprezintă proiectul transformării unui grajd de animale, vechi de peste 100 de ani într-un „palat al copiilor” care locuiesc în zonă. Alexandru Ioniță, preotul Parohiei Gușterița prin Asociația Dia. Logos, al cărei președinte este, și cu ajutorul unui grup de voluntari inimoși a reusit să consolideze structura de rezistență a clădirii. Șura Culturală din Gușterița va avea o sală multifuncțională, o bucătărie și două ateliere de lucru. La mansardă vor fi amenajate toalete și dușuri pentru cazurile sociale de urgență. Pentru funcționarea acestei „noi șuri” mai este însă mult de muncă. Acesta este motivul pentru care în weekendul trecut Șura din Gușterița a găzduit un bazar unde oameni cu suflet mare și-au dat mână și au participat la eveniment fie să vândă produse, fie să le achiziționeze. Datorită generozității celor care au trecut pragul s-au strâns 6032 lei, adică a șaptea parte din suma necesară pentru ferestrele și ușile Șurii Culturale.

„Este primul eveniment al proiectului Șurii Culturale Gușterița și scopul lui este atragerea atenției oamenilor din comunitate asupra acestuia. Tot ce s-a întâmplat până acum a avut loc la nivel de șantier. Va fi un mic palat al copiilor, cu multe activități. În paralel cu șantierul lucrez la organizarea cursurilor, caut volunari, firme sau asociații care să țină acele cursuri. Vor fi cursuri de dans, karate, arte plastice, robotică, informatică și atelier de pictură. Lunar vom organiza evenimente culturale, de exemplu, în această lună, pe 24-26 iulie vor avea loc spectacole, realizate de compania de Teatru BIS. Aș vrea să cream un loc unde oamenii să se adune și să participe la evenimente culturale.”, a spus Alexandru Ioniță, președintele Asociația Dia. Logos.

Participanții au putut vedea stadiul proiectului și au putut achiziționa obiecte folosite (second hand) în stare foarte bună și obiecte noi, haine, jucării, căini și plase inscripționate cu logo-ul Șurii Culturale, au ascultat muzică live, s-au îndulcit cu prăjituri făcute de membrii comunității și s-au putut răcori cu un pahar de limonadă.

„Orice bazar este binevenit, mai ales în momentul în care este realizat pentru o cauză socială. Felicitări organizatorilor, felicitări tuturor voluntarilor. Mi-am cumpărat destul de multe jocuri, cărți.”, a spus Adi, unul dintre cumpărătorii prezenți la eveniment.

„Mulțumim tututor celor care ați venit să petreceți o zi atât de frumoasă si călduroasă alături de noi! Suntem mândri sa ne fiți aproape. Datorită vouă s-a strâns suma de 6032 lei, asta înseamnă deja a șaptea parte din suma necesară pentru ferestrele și ușile Șurii Culturale! Dacă vreti să ne ajutați si nu ați putut ajunge la noi, azi, puteti să o faceti, în contul Parohia Ortodoxă Sibiu-Gușterița, IBAN RO60CECESB0136RON0297949 sau Asociatia DIA.LOGOS IBAN RO51BTRLRONCRT0332170001.”, au transmit organizatorii evenimentului pe pagina de Facebook a proiectului.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *