Bărbat reținut pentru loviri și alte violențe

Un bărbat din Nou a fost reținut ieri pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, dosarul fiind instrumentat de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr.

În fapt, în data de 27.10.2019, în jurul orei 2040, o femeie a sesizat prin SNUAU 112 faptul că pe strada Principală din localitatea Nou a izbucnit un scandal. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști, în urma verificărilor efectuate fiind stabilit că la intersecția străzilor Principală și Bisericii din localitatea Nou s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo. La scurt timp după producerea acestui eveniment, la fața locului a apărut tatăl conducătorului auto care se afla în acea zonă și care, cu un obiect contondent, i-a aplicat o lovitură în zona capului uneia dintre persoanele care însoțeau atelajul hipo.

Victima acestei agresiuni, un localnic în vârstă de 39 de ani, a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportat la U.P.U. Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agresorul, în vârstă de 43 de ani, localnic, a fost reținut pentru 24 de ore iar în cursul acestei zile a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe (art. 193 alin. 1 din Codul Penal).

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr.

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *