Austriacul Gregor Mühlberger a câștigat contratimpul individual în urcare de la Păltiniș

Austriacul Gregor Mühlberger de la Bora Hansgrohe a câștigat contratimpul individual în urcare de la Păltiniș și a preluat tricoul galben, de lider în Turul Sibiului. Mühlberger a mers ca un metronom, făcând o cursă de excepție (00:26:11:14), în care și-a depășit coechipierul, pe Patrick Konrad, care plecase în etapă în tricoul galben. Timpul foarte bun al lui Mühlberger îi aduce acestuia onoarea de a purta tricoul de lider al clasamentului general în ultima etapă și probabil că, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut în în seara aceasta, austriacul va pleca acasă în galben.

Elvezianul Matteo Badilatti, de la cealaltă echipă de World Tour venită la Sibiu – Israel Starup Nation, a terminat contratimpul de la Păltiniș pe locul al doilea, iar Patrick Konrad (Bora) a sosit la finish al treilea.

Serghei Țvetcov, din Echipa Națională a României a făcut un timp bun și a rezistat pe podium până în finalul etapei, el fiind apoi împins de pe podium de performanțele excelente ale celor doi austrieci de la Bora și de prestațiile lui Matteo Badilatti, polonezului Piotr Brozyna și francezului Remy Rochas. Țvetcov a terminat contratimpul pe locul 6 și rămâne în continuare în tricoul roșu al celui mai bun român.

 

Tricourile:

Tricoul galben pentru clasamentul general pe timp: Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)

Tricoul alb pentru cel mai bun cățărător: Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)

Tricoul albastru pentru cel mai bun sprinter: Paweł Bernas (Mazowsze Serce Polski)

Tricoul alb cu buline pentru cel mai bun tânăr U23: Erik Frisk Bergström (Team Bike Aid)

Tricoul roșu pentru cel mai bun român:  Serghei Țvetcov (Naționala României).

 

Ultima etapa:

Etapa 3B, 26 iulie, 17:45: Sibiu – Cisnădie – Poplaca – Sălişte – Cristian – Sibiu, finish în Piaţa Mare.

Foto: Sebastian Marcovici

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *