Au distrus cu mașina șapte autovehicule parcate pe o stradă din Sibiu

Doi tineri din Cristian s-au urcat băuți la volan și au făcut prăpăd pe o stradă din Sibiu. Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 02:45. Polițiștii de ordine și siguranță publică au observat că, pe strada Dorului, un autoturism era condus cu viteză, iar la vederea echipajului de poliție, șoferul a pătruns pe Aleea Buia nerespectând semnificația indicatorului „Acces interzis” și avariind 7 autovehicule parcate. 

Din fericire, de această dată a fost vorba doar de pagube materiale. Polițiștii rutieri au constatat că în autoturismul în cauză se aflau doi tineri, ambii în vârstă de 26 de ani, domiciliați în localitatea Cristian.

Cei doi nu au recunoscut că ar fi condus autoturismul, motiv pentru care ambii au fost testați alcoolscopic. Rezultatele au fost de 0,96 mg/l, respectiv 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul testat la urmă neavând  nici permis de conducere.

De asemenea, cei doi au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice  în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a se stabili cine a fost la volan în momentul producerii tamponărilor și a se stabili toate circumstanțele care au dus la producerea acestor evenimente.

În aceeași noapte, în jurul orei 3:00, de această dată în Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Piața Republicii de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

Testat alcoolscopic, șoferul a prezentat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul s-a ales cu dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Social Media:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *