Antrenorul Călin Anton: Baschetul nu este un sport de apartament

Baschetul ocupă în prezent unul dintre cele mai apreciate sporturi în rândul sibienilor. Călin Anton, antrenor al Clubului CSS Sibiu, a contribuit de-a lungul timpului la urcarea pe podium a județului nostru privind acest sport. Se descrie ca fiind „un om obișnuit, aș spune, crescut și educat în spiritul sportului și al mișcării. Pasiunea pentru sport mi-a fost inoculată de către tatăl meu, cel care de la 5-6 ani mă ducea la sala de la teatru unde urmăream Garda veche a lui CSU Sibiu, la fotbal, box, handbal, turism-alpinism, tenis de câmp, ski, orientare turistică, etc. Erau vremuri bune pentru sportul sibian, se practicau o grămadă de activități sportive și de agreement, sportul de masă, fiind foarte bine reprezentat.”, ne mărturisește antrenorul de astăzi Călin Anton. Vă prezentăm un interviu realizat cu sportivul sibian Călin Anton.

Ați practicat și dumneavoastră acest sport?

Mi-am făcut junioratul la CSS Sibiu, în clasa a 10 am descoperit acest minunat sport căruia i-am rămas fidel până astăzi. Nu am avut talent în nici un sport practicat, dar am compensat cu multă muncă, dăruire și dragoste pentru mișcare, fie că era vorba de schi, tenis de câmp, turism alpinism, fotbal, volei sau baschet practicate în copilărie și tinerețe sau sporturile practicate mai recent baschet 3×3, atletism, mersul pe bicicletă și mai ales tenisul de masă, sport ce îl recomand prin prisma satisfacțiilor ce le provoacă, inclusiv după o anumită vârstă. Viața mea a fost influențată decisiv de acest fenomen social, pe numele său sportul.

Când ați devenit antrenor și cum a fost trecerea?

În privința antrenoratului aventura a început în liceu, unde am pregătit echipa liceului, (eu neavând voie să particip, fiind legitimat la CSS Sibiu), cu care ne-am calificat la faza de zonă, întrerupând hegemonia liceului Energetic în județ. Ulterior, fiind profesor la același liceu Energetic, am antrenat echipa de handbal calificată la faza pe zonă a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. În timpul facultății, am avut certitudinea că asta îmi doresc, o carieră în antrenorat. Student fiind am antrenat echipa Universității „Lucian Blaga”, atât feminin, cât și la masculin și am participat la Campionatele Naționale Universitare. Adevăratul debut însă a fost în anul 1999 când am fost angajat la CSS Sibiu, catedra de baschet și unde activez și în prezent. Fiind destul de ambițios, din fire, mi-am propus să ajung în 5 ani la o finală, în caz contrar urma să mă orientez spre ski, a doua mea specializare. Din fericire pentru mine lucrurile au mers mai mult decât bine, câștigând destule medalii cu acea generație de excepție, inclusiv titlul național în 2004, un sezon perfect fără nici o înfrângere. În acel an CSS Sibiu a fost cel mai bun club din baschetul feminin junioare cu 2 medalii, aur, argint și un loc 4. O mare parte din acele jucătoare au ajuns la Magic Sibiu, ultima reprezentantă a orașului nostru la nivelul primei divizii. Punctul maxim al aventurii mele în antrenorat a fost participarea la Preliminariile Campionatului European Taranto 2011, cu echipa naționaă de senioare, unde erau alături de mine fostele mele eleve Alexandra Uiuiu și Elisabeth Pavel. Ar mai fi acea aventură frumoasă cu Magic SIBIU, echipa de băieți de aceasta dată, Liga a II-a, în 2014, echipă unde am debutat ca jucător la nivel de seniori la 44 de ani, împlinindu- mi unul din visele tinereții după exact 26 ani.

Ați antrenat și băieți? Este mai greu de antrenat fetele sau băieții?

Am antrenat băieți, dar doar la loturile naționale, unde am avut plăcerea să instruiesc pe scurte perioade și pe Mirel Dragoste și Roland Torok fost și actual jucător al lui CSU Sibiu. Și să nu îi uit pe băieții de la Magic Sibiu, care veneau cu bani de acasă să-și plătească deplasările sau arbitrajul și asta în liga secunda. Este doar puțin mai greu cu fetele decât cu băieții, fiecare categorie are specificul ei. Fetele sunt mai sensibile și capricioase, de aceea este mai greu să le controlezi reacțiile în timpul antrenamentului sau jocului, iar băieții sunt mai independenți și mai ambițioși. Depinde de ambiția și caracterul fiecăruia dacă sunt antrenabili sau nu, în caz contrar se autoexclud din echipă, sau chiar sunt excluși de către coechipieri sau antrenor, o atitudine negativistă fiind o piedică în calea îndeplinirii obiectivelor de performanță.

Câte baschetbaliste de succes ați format de-a lungul timpului?

De-a lungul timpului, am avut privilegiul și plăcerea să lucrez cu o grămada de sportive, unele au reușit să-și facă o carieră din baschet, altele au început promițător apoi și-au ales alt drum în viață, dar poate ar fi devenit jucătoare de succes. Ar fi puțin nedrept să dau nume, având contribuții decisive la performanțele sportive ale baschetului feminine. Revenind la echipa pe care o antrenez, pot spune că starea de urgență le-a afectat direct și foarte mult, ele având o anumită rutină, școală, antrenament, lecții, odihnă, meciuri, deplasări în weekend. Bineînțeles că au primit un program de antrenament acasă ( deși, baschetul nu este sport de apartament), pe care l-au urmat, improvizând și alte metode de antrenament, sau sporturi complementare. La inițiativa lor am avut întâlniri pe zoom, apoi ele au început să alerge prin parcuri individual, apoi în grupuri de 3, 4 cât au permis ordinele guvernului. Surpriza a fost ca s-au organizat și pregătit singure, cu mici îndrumări din partea mea, așa că atunci când am început nu am plecat de la 0. O consider o dovadă de mare caracter. Despre finale, tocmai s-au amânat pentru sfârșitul lunii august și început de septembrie.

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *