ALDE SIBIU: Cu două milioane de euro în cont, Spitalul Judeţean a cerşit măşti!

Testarea sibienilor de COVID-19 creează noi controverse și discuții în rândul politicienilor sibieni.

Un om de afaceri local a declarat de curând în presă că Spitalul de Pediatrie Sibiu avea în dotare de la începutul pandemiei un aparat de testare COVID, dar nu îl foloseau. Asta în timp ce Spitalul Judeţean Sibiu se dădea de ceasul morţii cu probe trimise la Cluj si Timişoara.

A trebuit să vină o firmă privată să cumpere aparatul şi alţi donatori privaţi să cumpere testele. Asta în condiţiile în care Spitalul Judeţean Sibiu a închis anul 2019 cu un excedent de 2 milioane de euro. Totuşi, nu avea 400.000 de lei pentru un aparat de testare COVID. Sau să fie vorba de incompetenţă managerială? Tindem să credem a doua teorie.

Pe vremea managerului Benchea, deşi aparatul COVID a fost cumpărat rapid de firma privată, acesta a fost pus în funcţiuna foarte greu. Stilul managerial împiedicat, lipsa unor cunoştiinţe de bază birocratice au pus serioase piedici implementării testării la Sibiu. Şi după ce a devenit funcţional, chiar şi al doilea aparat şi al treilea, tot nu s-au făcut teste la capacitate maximă la Sibiu. Culmea, mulţi pacienţi au fost puşi să îşi facă teste contra cost la spitalul Primăriei Sibiu, Spitalul de Pediatrie.

Nu putem înţelege nici astăzi cum este posibil ca un spital de stat să taxeze un test de acest fel în plină pandemie? Este legal? Este moral? Dacă se face cineva vinovat, aceasta este Daniela Cîmpean, cea care a aprobat, tacit, aceste nereguli, Spitalul Judeţean fiind subordonat Consiliului Judeţean.

Doamna Cîmpean ar face bine să-şi dea demisia, pentru că deja s-a cam umplut paharul cu incompetenţa dumneaei. (Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu)

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *