Ajutor financiar din partea statului pentru cluburile sportive

Pauza competițională forțată de pandemia de coronavirus va continua să producă efecte în rândul fotbalului și după reluarea campionatului.

Pentru a oferi susținere cluburilor cu probleme economice, generate de situația actuală, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, AFAN, a încheiat un acord cu autoritățile, conform căruia acestea din urmă ar putea oferi sprijin financiar structurilor sportive, inclusiv pentru plata salariilor.

”AFAN informează structurile sportive că, pe durata stării de alertă, au posibilitatea de a primi sprijin de la autoritățile locale, inclusiv pentru cheltuielile de natură salariala, conform art.43, alin.2 din Legea 55/2020.
Recomandăm cluburilor interesate să contacteze autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la modul în care ar putea fi accesate eventualele fonduri”, se arată într-un comunicate emis de AFAN.

În articolul 43, alineatul 2 din Legea 55/2020, se precizează faptul că autoritățile locale pot acorda sprijin financiar cluburilor sportive, în urma unei hotărâri luate și aprobate în consiliu.

De asemenea, în lege se arată faptul că banii oferiți de stat pot fi folosiți atât pentru plata salariilor, cât și pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Liga 1 se va relua, în direct la Digi Sport, în weekend-ul 13-14 iunie, când se va disputa etapa a treia din play-off și play-out, în timp ce partidele din play-off-ul de promovare al eșalonului secund vor debuta pe 4 iulie.

Foto: Facebook Gaz Metan Mediaș

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *