Acțiuni ale jandarmilor la biserici în perioada slujbelor de Paști

Peste 70 de jandarmi vor acționa zilnic, în perioada 26-28 aprilie pentru a asigura ordinea și siguranța publică, pe timpul desfășurării manifestărilor religioase, în mod special în zona bisericilor. Aceștia vor acționa independent și în sistem integrat cu I.P.J. Sibiu în jurul a 17 lăcașuri de cult, astfel, manifestările religioase ocazionate de Denia Prohodului și Învierea Domnului să se desfășoare într-un cadru normal.

De asemenea, în această perioadă vor fi constituite și echipe de intervenție pregătite să acționeze în cazul apariției unor situații speciale de ordine publică.

Pentru prevenirea incidentelor nedorite, care pot avea loc pe timpul manifestărilor religioase, Jandarmeria Sibiu le recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine pe timpul manifestărilor religioase, să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale și să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii.

Pe de altă parte, Jandarmeria Montană le recomandă turiştilor care aleg să petreacă Sărbătorile Pascale în zonele Păltiniș și Bâlea, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat, în zone pe care nu le cunosc sau pe trasee care sunt închise în această perioadă a anului şi pot deveni periculoase și să respecte prevederile Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *